Antena LIVE

Curs valutar

Președintele și guvernul din Yemen și-au prezentat demisiile

Guvernul din Yemen și președintele acestui stat, Abd Rabbo Mansour Hadi, și-au prezentat joi demisiile, într-un moment în care țara trece printr-o profundă criză politică. Ulterior, parlamentul a anunțat că nu acceptă demisia președintelui

De la 22.01.2015, 20:54
WhatsApp

Guvernul din Yemen și președintele acestui stat, Abd Rabbo Mansour Hadi, și-au prezentat joi demisiile, într-un moment în care țara trece printr-o profundă criză politică. Ulterior, parlamentul a anunțat că nu acceptă demisia președintelui

În prima fază, după luarea cu asalt a palatului prezidențial de către milițiile șiite Ansaruallah, a fost anunțată demisia guvernului, numit în urmă cu trei luni.

Purtătorul de cuvânt care a anunțat demisia a precizat că decizia este 'irevocabilă'.

În scrisoarea sa de demisie, consultată de AFP, premierul Haled Bahah și-a justificat decizia prin faptul că vrea să evite ca membrii cabinetului său 'să fie considerați responsabili de ceea ce se petrece sau se va petrece în Yemen'.

Șeful guvernului a precizat că a încercat să slujească țara după nominalizarea sa, la 7 noiembrie anul trecut. 'Dar situația a evoluat într-o altă direcție și am decis să ne ținem departe de aventurile politice care nu respectă nicio lege', a adăugat el.

Miercuri, premierul yemenit și-a negociat plecarea și a părăsit reședința din centrul capitalei Sanaa, unde era blocat de două zile de milițiile șiite.

Forțe șiite puternic înarmate au încercuit luni seară reședința premierului Haled Bahah, la câteva ore după ce convoiul său a fost vizat de tiruri în urma participării la o întâlnire cu președintele Abd Rabbo Mansour Hadi.

Demisia președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi a fost anunțată de Sultan al-Atwani, unul dintre consilierii săi, și confirmată de mai mulți consilieri prezidențiali. Decizia a fosta anunțată la scurtă vreme după demisia guvernului și în contextul în care milițiile șiite și-au întărit în ultimele zile controlul asupra capitalei Sanaa.

Parlamentul din Yemen a refuzat însă să accepte demisia președintelui Abd Rabbo Mansour Hadi și a convocat o reuniune extraordinară vineri dimineață pentru examinarea crizei politice, susține un înalt responsabil yemenit.

'Parlamentul, reprezentat de liderul său Yahia Al-Rai, a refuzat să accepte demisia președintelui și a decis să organizeze o ședință extraordinară vineri dimineață', a declarat acest responsabil pentru AFP sub acoperirea anonimatului.

Demisiile guvernului și a șefului statului creează un vid politic în țara din Peninsula Arabică, ce se confruntă cu o mișcare separatistă în sud, cu insurgența Al-Qaida și cu rebeliunea Houthi, notează DPA, conform Agerpres.

Rebelii Houthi au luat cu asalt în cursul săptămânii palatul prezidențial și au încercuit reședințele președintelui și premierului, deși au negat că i-au reținut pe cei doi lideri.

Disputa pare să se fi rezolvat printr-un acord semnat miercuri, conform căruia președintele Hadi a cedat obiecțiilor rebelilor Houthi față de un proiect de constituție și a promis să acționeze în provincia Mareb, bogată în resurse petroliere, unde triburile locale au împiedicat pătrunderea forțelor Houthi.

Viitorul acordului rămâne însă incert, după demisiile surprinzătoare ale guvernului și președintelui, comentează DPA.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

presedinte guvern yemen demisie
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024