Antena LIVE

Curs valutar

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol nu s-a prezentat la audieri. Autorităţile investighează de ce a decretat legea marţială pentru scurt timp

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol, suspendat sâmbătă din funcţie printr-o moţiune a parlamentului, nu s-a conformat duminică unei citaţii din partea procurorilor, iar aceştia, care investighează de ce a decretat legea marţială pentru scurt timp, la începutul acestei luni, intenţionează să emită un alt ordin pentru a-l chema la audieri, a relatat agenţia de Yonhap, preluată de Reuters.

De la 15.12.2024, 12:05
WhatsApp
Autorităţile investighează de ce a decretat legea marţială pentru scurt timp Profimedia

Yoon şi o serie de funcţionari de rang înalt fac obiectul unei anchete penale pentru posibile acuzaţii de insurecţie, abuz de autoritate şi afectarea drepturilor omului.

Echipa specială de urmărire penală care se ocupă de ancheta privind încercarea eşuată a lui Yoon de a impune legea marţială i-a trimis lui Yoon o citaţie miercuri, cerându-i să se prezinte pentru interogatoriu duminică la ora locală 10 a.m., dar acesta nu s-a prezentat, potrivit Yonhap.

Procuratura intenţionează să emită o altă citaţie, luni.

Yoon a fost pus sub acuzare pentru decretul său privind legea marţială

Yoon a fost pus sub acuzare pentru decretul său privind legea marţială sâmbătă, printr-o moţiune a parlamentului, şi a fost suspendat din funcţiile sale prezidenţiale.

Procurorii au solicitat duminică mandate de arestare pentru câţiva oficiali militari de rang înalt, inclusiv pentru şeful Comandamentului de Război Special al Armatei şi şeful Comandamentului de Apărare a Capitalei, a relatat Yonhap.

Poliţia a declarat că aproximativ 1.500 de soldaţi au fost mobilizaţi atunci când Yoon a declarat legea marţială, pe 3 decembrie.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

coreea de sud legea martiala presedinte
Întrebarea zilei
V-a crescut salariul în ultimul an?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025