Volodimir Zelenski "a acceptat recunoscător" invitaţiile la summiturile G7 şi NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat miercuri seară pe Twitter că a acceptat invitaţiile la summiturile G7 şi NATO care vor avea loc la sfârşitul acestei luni în sudul Germaniei şi, respectiv, la Madrid, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 16.06.2022, 08:42- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Preşedintele Zelenski a scris că a "acceptat cu recunoştinţă invitaţia" cancelarului german Olaf Scholz, care îi va găzdui pe liderii G7 la castelul Elmau din Bavaria în perioada 26-28 iunie, precum şi invitaţia secretarului general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la summitul care va avea loc în capitala Spaniei în perioada 29 iunie - 30 iunie.
Şeful statului ucrainean nu a precizat dacă va participa personal la aceste reuniuni la nivel înalt sau se va adresa participanţilor prin videoconferinţă, aşa cum a mai procedat anterior.
Secretarul general al NATO anunţase miercuri că preşedintele Ucrainei este invitat să ia parte la summitul Alianţei. El a anunţat, de asemenea, că se aşteaptă ca liderii NATO să decidă la reuniunea de la Madrid cu privire la un sprijin suplimentar pentru armata Ucrainei, care să o ajute să treacă de la echipamentele din epoca sovietică la armele moderne.
Volodimir Zelenski s-a adresat deja celor 30 de şefi de stat şi de guvern din cadrul NATO prin intermediul unei legături video la ultimul summit care a avut loc în luna martie, la Bruxelles.