Prima femeie din Marea Britanie vaccinată anti-Covid, în vârstă de 91 de ani, a primit a treia doză: "Să meargă să facă injecţia, le salvează vieţile"
Prima femeie din Marea Britanie imunizată anti-Covid cu vaccinul de la Pfizer a primit, vineri, a treia doză, scrie BBC.
De Redactia Observator la 25.09.2021, 09:47- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Margaret Keenan, 91 de ani, din Coventry, a primit a treia injecţie la spitalul universităţii din oraş, vineri, în acelaşi loc în care a fost vaccinată cu primele două doze. Şi de această dată, Matron May Parsons a fost cea care i-a administrat serul lui Keenan.
Keenan a spus că este fericită că a făcut vaccinul şi asta înseamnă că este liberă, relatează news.ro. Întrebată ce sfat le-ar da celor care sunt îngrijoraţi din cauza vaccinării, Keenan a spus: "Pentru câteva secunde cât durează, să meargă să facă injecţia, le salvează vieţile şi salvează şi vieţile familiilor lor".
Marea Britanie a administrat mai mult de 48 de milioane de doze de vaccin anti-Covid până în prezent. A treia doză este administrată celor cu vârsta de peste 50 de ani, adulţilor tineri cu probleme de sănătate şi personalului din prima linie şi îngrijitorilor.