Prima liturghie la catedrala Notre Dame din Paris, după incendiul devastator
Momente emoţionante, astăzi, în catedrala Notre Dame din Paris. Liturghia va fi celebrată pentru prima dată de la incendiul care i-a distrus, acum două luni, acoperişul şi a provocat pagube uriaşe
De Redactia Observator la 15.06.2019, 12:24Momente emoţionante, astăzi, în catedrala Notre Dame din Paris. Liturghia va fi celebrată pentru prima dată de la incendiul care i-a distrus, acum două luni, acoperişul şi a provocat pagube uriaşe
Ceremonia, oficiată într-o capelă care a scăpat de foc, se vrea o dovadă că Notre-Dame rămâne, şi astăzi, vie. Dar condiţiile nu vor fi cele obişnuite: vor asista doar 30 de oameni, cei mai mulţi - preoţi, şi cu toţii vor purta căşti de protecţie.
Lucrările de reconstrucţie sunt abia la început. Şi deşi au fost promise, în acest scop, donaţii totale de 850 de milioane de euro, până acum s-au virat efectiv doar 80 de milioane.