Antena LIVE

Curs valutar

Au fost găsite primele rămășițe ale avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala

Au fost găsite primele rămășițe ale avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala.

De la 30.01.2019, 17:24
Galerie (2)
Au fost gasite primele ramasite ale avionului in care se afla Emiliano Sala Facebook/Youtube

Au fost găsite primele rămășițe ale avionului în care se afla fotbalistul Emiliano Sala.

Anunțul a fost făcut, miercuri, de Departamentul britanic de Investigare a Accidentelor Aviatice (AAIB), care a precizat că s-au descoperit, pe o plajă din Franța, două perne de scaun, care aparțin cel mai probabil avionului Piper Malibu, în care se afla fotbalistul argentinian Emiliano Sala și care a fost dat dispărut, la 21 ianuarie, în timp ce se afla deasupra Canalului Mânecii.

“Luni dimineaţă, Biroul de Anchete şi Analize (BEA), autoritatea franceză de investigaţii cu privire la siguranţă, ne-a anunţat că o parte a unei perne de scaun a fost găsită pe o plajă din apropiere de Surtainville, pe peninsula Cotentin. A doua pernă a fost găsită în aceeaşi zonă, mai târziu, în aceeaşi zi. După o examinare preliminară s-a ajuns la concluzia că probabil pernele sunt de la avionul dispărut”, a precizat AAIB.

Harta zonei în care au fost găsite rămășitele. Avionul se deplasa de la Nantes la Cardiff.

Pe acelaşi subiect

Autorităţile britanice au precizat de asemenea că, după analizarea traseului avionului şi a ultimei poziţii ştiute a aparatului de zbor, s-a stabilit o zonă prioritară de căutare a avionului pe fundul mării. Este vorba despre o suprafaţă de patru mile marine pătrate.

Căutările vor fi făcute de un vas specializat în astfel de operaţiuni. Se estimează că aceste căutări vor începe la sfârşitul săptămânii şi vor dura cel mult trei zile.

Avionul căutat cu bani din donații

Avionul în care se afla Emiliano Sala este căutat și de o firmă privată, care a fost plătită din sumele donate de oameni pe rețelele de socializare în vederea continuării căutărilor, după ce acestea au fost abandonate de autoritățile britanice.

“Suntem conştienţi că în zonă sunt în curs şi căutări din surse private şi ţinem legătura cu toţi cei implicaţi, pentru a maximiza şansele localizării resturilor avionului”, se menţionează în comunicatul AAIB.

Emiliano Sala se întorcea la Cardiff, pentru a se alătura echipei la care fusese transferat sâmbătă, după o scurtă vizită la Nantes, unde a călătorit cu acelaşi aparat pentru a-şi lua la revedere de la foştii lui colegi, printre care și portarul Tătărușanu.

Sursa: News.ro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

disparitie emiliano sala
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord ca elevii să fie privaţi de telefoane în timpul orelor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Țara care renunță la clasa pregătitoare. Copiii vor începe şcoala cu un an...
Fanatik.ro
Publicat 19.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Uluitor | Sanatoriul Techirghiol, obligat să plătească 50.000 de lei unui...
Gandul
Publicat 19.09.2024
„Asasinul” trimis de Iran pentru a-l ucide pe Netanyahu este un pensionar...
Adevărul
Publicat 19.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 20 septembrie 2024. Racii au parte de oportunități pe mai...
CaTine
Publicat 19.09.2024
Descinderi acasă la Nuțu Cămătaru! Au fost găsite maimuțe, păsări...
spynews.ro
Publicat 19.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Zodiile care au noroc în toate în luna octombrie. Scapă de datorii, de...
Click.ro
Publicat 19.09.2024
Primele recenzii iPhone 16. Ce spun experții și utilizatorii despre noul...
Useit
Publicat 19.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Adevărul despre dispariția gemenilor din Târgu Jiu. Tatăl celor doi copii a...
Redacţia.ro
Publicat 19.09.2024
Cum și-a pierdut Irinel Columbeanu averea. Mihai Albu: „Nu pe femei și...
libertatea.ro
Publicat 19.09.2024
Cardi B a fost criticată de fani pentru rutina ei intensă de antrenamente....
ZU
Publicat 19.09.2024
Copănele de pui în crustă crocantă de porumb. Rețetă adorată de întreaga...
Hello taste
Publicat 19.09.2024
Ce trebuie să faci pentru a crește stima de sine a fetei tale, potrivit...
Deparinti
Publicat 19.09.2024
Taximetriștii, la un pas de revoltă: „Dispeceratele au creat un adevărat...
ziare.com
Publicat 19.09.2024
Eiza González a purtat o rochie roz cu decolteu la premiile Emmy. A avut aceeași...
Happy
Publicat 19.09.2024
Efectele lipsei de fibre în dieta femeilor însărcinate. Sfaturi pentru o...
Medicool
Publicat 19.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024