Antena LIVE

Rezultate la alegerile parlamentare din Bulgaria: Partidul fostului premier Borisov, umăr la umăr cu partidul anti-sistem ITN

După alegerile parlamentare de duminică, comisia electorală din Bulgaria anunţă primele rezultate parţiale ale acestora. Partidul GERB, al fostului premier Borisov se află momentan pe prima poziţie.

De la 12.07.2021, 11:07
Partidul GERB se situează pe primul loc Profimedia

Potrivit primelor date niciun partid aflat pe listele electorale nu a reuşit să se impună, astfel încât să poată forma singur o majoritate parlamentară. Partidul de centru-dreapta GERB al fostului premier Boiko Borisov a obţinut 23,9% din voturi la alegerile parlamentare din Bulgaria, arată datele Comisiei Electorale Centrale, după numărarea a 95% din buletine.

Noul partid anti-sistem, ITN se situează pe poziţia a doua, foarte aproape, obţinând 23,7% din voturi la acest scrutin, al treilea din trei luni, potrivit datelor oficiale. Formaţiunile anti-corupţie Bulgaria Democrată şi În picioare! Mafia, afară!, potenţialii partenerii de coaliţie ai ITN, au primit 12,6%, respectiv 5% din voturi. Socialiştii au obţinut 13,6%, iar partidul MRF, al etnicilor turci, 10,6%. Rezultatele finale sunt aşteptate să fie publicate joi.

Situaţia politică din Bulgaria este în continuare incertă

Specialiştii politici spun că vor urma săptămâni întregi de discuții pentru formarea coaliţiei de guvernare sau chiar organizarea unor noi alegeri dacă partidele nu vor ajunge la o înţelegere. Acest lucru ar face ca Bulgaria să se confrunte cu dificultăți în obţinerea pachetului financiar din partea UE, folosit pentru repornirea economiei afectată după pandemia de coronavirus.

"Dacă impasul va duce la alte alegeri, alegătorii vor obosi, iar sprijinul lor pentru democrație se diminua”, a declarat Antony Todorov, profesor la Noua Universitate Bulgară. Chiar dacă rezultatele oficiale confirmă GERB ca fiind partidul favorit pentru câştigarea alegerilor, șansele sale de a forma o coaliție de guvernământ sunt slabe, spun observatorii politici.

Ți-a plăcut acest articol?

bulgaria alegeri partid vot
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024