Primul turist spaţial din istorie "ţinteşte" spre Lună. Antreprenorul american şi soţia lui şi-au rezervat deja locuri pentru zborul SpaceX
Primul turist spaţial din istorie a declarat că intenţionează să participe alături de soţia sa la o viitoare misiune în jurul Lunii, organizată de compania americană SpaceX, relatează AFP.
De Redactia Observator la 13.10.2022, 10:45Dennis Tito, un antreprenor american care a fost prima persoană din lume care a plătit pentru o călătorie în spaţiu în 2001, le-a declarat jurnaliştilor că ceea ce îl determină să repete experienţa este pasiunea lui pentru "spaţiu şi posibilităţile pe care acesta le oferă umanităţii". Misiunea de o săptămână, la care intenţionează să participe Dennis Tito şi soţia sa, Akiko, prevede un zbor ce va ajunge la 200 km de suprafaţa Lunii, înainte de a se întoarce pe Terra.
Dennis Tito a rezervat două locuri pentru zborul SpaceX spre Lună
Misiunea va avea loc atunci când Elon Musk va finaliza prototipul navei sale spaţiale Starship şi va efectua un prim zbor comercial deja planificat cu miliardarul japonez Yusaku Maezawa. Din cele 12 locuri disponibile, cuplul Tito a rezervat două, spre deosebire de Yusaku Maezawa care a rezervat întregul zbor organizat de SpaceX, relatează Agerpres.
Dennis Tito, în vârstă de 82 de ani, nu a precizat suma plătită pentru a realiza călătoria alături de Akiko, însă în 2001 a plătit 20 de milioane de dolari pentru a zbura cu o rachetă rusească către Staţia Spaţială Internaţională (ISS), marcând inaugurarea erei turismului spaţial.
Compania SpaceX nu a anunţat deocamdată când va începe misiunile spaţiale comerciale la bordul Starship - o rachetă pe care Elon Musk afirmă că vrea să o folosească pentru a duce într-o bună zi oameni pe Marte. La rândul său, NASA a ales Starship pentru a deveni landerul folosit ca parte a programului său Artemis de reîntoarcere pe Lună.