Prinţesa care nu se poate căsători şi nu va putea niciodată să ocupe tronul regal
Destin blestemat. O prinţesă ar putea pierde totul într-o zi dacă ar alege să se căsătorească, conform regulilor regale.
De Larisa Andreescu la 13.05.2019, 16:44- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Destin blestemat. O prinţesă ar putea pierde totul într-o zi dacă ar alege să se căsătorească, conform regulilor regale.
Prinţesa japoneză Aiko ar putea rămâne fără nimic dacă ar alege să se căsătorească cu un bărbat oarecare, care nu face parte din firul regalităţi.
Ziua memorabilă în care Prințul Naruhito a urcat pe tron pentru a deveni următorul împărat al Japoniei a fost momentul pe care l-a aşteptat toată viaţa. La 59 de ani ai săi şi-a depus jurămintele. Ceremonia de înălțare a păstrat aceleași tradiții și simboluri ca de fiecare dată, de când cea mai veche monarhie a lumii a început în 660 î.Ch.
Asta a inclus păstrarea soției sale de 60 de ani, Michiko, și a fiicei sale de 18 ani, prințesa Aiko, departe de ochii lumii. De altfel, doar bărbaţii au voie să privească încoronarea unui împărat japonez.
Și din cauza acelorași reguli imperiale vechi de secole, Aiko, ţinută ascunsă în ziua istorică a tatălui ei, trebuie să fi simțit un sentiment iminent de frică gândindu-se că de acum este fiica împăratului.
În plus, tânăra prinţesă se cofnruntă cu nedreptatea inconştientă a unui viitor nesigur, prinsă între neputinţa de a urca vreodată pe tron şi imposibilitatea de a-şi găsi fericirea fără a pierde viaţa unei prinţese, singurul lucru pe care l-a cunoscut vreodată.
Fiind singurul copil al lui Naruhito, Aiko ar fi trebuit să fie cu un pas mai aproape de tron, însă ca femeie ea nu va deveni niciodată împărăteasă.
Spre deosebire de cele mai multe monarhii moderne, inclusiv Marea Britanie, doar bărbații își pot asuma tronul. Dar posibilitatea de a prelua tronul de la tatăl ei este cea mai mică îngrijorare a lui Aiko.
Ce este mai rău pentru tânăra prințesă este că, conform regulilor imperiale, ea se poate căsători numai cu un nobil. Dacă va alege să îşi unească destinul cu un bărbat oarecare, va pierde titlul şi accesul la averea familiei.
Problema cea mai mare este că în Japonia nu mai sunt bărbați cu fir nobil.
Acest lucru înseamnă că fie Aiko rămâne singură, o prințesă destinată unei vieți de singurătate și legată de reguli regale stricte, sau își găsește dragostea, dar își pierde poziția regală și bogăția, statutul și privilegiile care vin odată cu titlul de prinţesă.
Prinţesa obligată să renunţe la regalitate pentru iubire
În 2005, mătușa lui Aiko, prințesa Sayako, s-a căsătorit cu un om de rând în fața a 30 de persoane. Nu avea de ales decât să renunțe la titlul ei și să iasă din Palatul Imperial pentru a se muta într-un apartament obișnuit din Tokio.
I sa dat o zestre de doar 1,3 milioane de lire sterline, doar o fracţiune din cei 289 de milioane de lire pe an pe care le are familia regală.
Pentru a se putea obişnui cu noua ei viaţă, prinţesa Sayako a fost nevoită să înveţe să conducă şi să meargă în supermarket pentru a face cumpărături obişnuite.
Și anul trecut, verişoara lui Aiko, prințesa Ayako, și-a pierdut și titlul și privilegiile după ce s-a căsătorit cu iubitul Kei Moraya, care lucrează pentru o firmă de transport maritim.
Într-un sondaj recent, conform Mirror, 84% dintre japonezi au declarat că vor sprijini femeile în a deveni împărătese, crezând că schimbarea ar ajuta la menținerea familiei imperiale într-o societate modernă.
Primul ministru al Japoniei, Shinzo Abe, se opune, totuși, împiedicării femeilor să conducă, crezând că, deoarece tronul a fost în mod constant transferat prin linia de sex masculin, ar trebui să continue în același mod.
Între timp, prințesa Aiko se confruntă cu un viitor nesigur, dar foarte posibil singuratic.
Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și