Antena LIVE

Curs valutar

O nouă problemă descoperită la avionul Boeing 737 Max

Criza prin care trece compania Boeing devine și mai acută, după ce specialiștii companiei au găsit resturi de materiale în compartimentele de combustibil ale avioanelor 737 Max, deja ținute la sol după prăbușirea a patru aparate de zbor.

De la 19.02.2020, 23:18
WhatsApp
Întreaga flotă de avioane Boeing 737 Max este în continuare ținută la sol Abaca Press / AA / ABACA via Hepta

Criza prin care trece compania Boeing devine și mai acută, după ce specialiștii companiei au găsit resturi de materiale în compartimentele de combustibil ale avioanelor 737 Max, deja ținute la sol după prăbușirea a două aparate de zbor.

Boieng a descoperit "resturi de obiecte străine" în compartimentele de kerosen din interiorul aripilor mai multor avioane 737 Max.

Oficialul responsabil de dezvoltarea programului 737 le-a spus angajaților că descoperirea este "absolut inacceptabilă". Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al companiei americane a precizat, potrivit BBC, că nu vede niciun motiv pentru care modelul nu ar trebui să revină în exploatare.

"În timpul operațiunilor de mentenanță am descoperit resturi de obiecte în avioane 737 Max nelivrate încă și aflate în depozite. Descoperirea a dus la o investigație internă robustă și la măsuri imediate de corecție în sistemele de producție", a declarat purtătorul de cuvânt al companiei.

Termenul tehnic "resturi de obiecte străine" acoperă orice fel de substanță, rest de material sau articol ce nu face parte din structura avionului și poate cauza disfuncționalități.

Boeing 737 Max - un model care a dus compania pe pierdere

Compania cu sediul în Seattle nu a oferit un termen limită concret pentru reîntoarcerea avioanelor 737 Max în exploatare. De altfel, acesta este unul dintre motivele pentru care Boeing a raportat primele pierderi din ultimele două decenii.

Această descoperire este ultima dintr-o serie de probleme ce au dus la oprirea la sol a noului model - variantă ce ar fi trebuit să fie îmbunătățită în raport cu stabilul avion 737, dezvoltat încă din 1967.

Pe 29 octombrie 2018, un avion 737 Max aparținând companiei Lion Air s-a prăbușit după decolarea din Indonezia, iar toți cei 189 de pasageri aflați la bord au murit.

Pe 10 martie 2019, o altă aeronavă 727 Max a picat din cer la scurt timp după decolare, în apropiere de Addis Abeba. La bordul avionului Ethiopian Airlines erau 157 de persoane. Nici una nu a supraviețuit.

Peste 5.000 de aeronave urmau să fie livrate către 79 de firme din toată lumea, anunța Boeing în 2019. Pe 14 martie anul trecut, întreaga flotă a fost oprită la sol.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

problema boeing 737 max avion prabusire
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024