PROTEST cu fecale! În Venezuela, manifestanţii sunt chemaţi să arunce cu cocteiluri "POOPOOTOV" în forţele de ordine (VIDEO)
Manifestanţii din Venezuela au decis miercuri să îşi intensifice protestele, ce durează deja de şase săptămâni, şi au avertizat că vor arunca în forţele de securitate cu fecale, pe lângă pietre şi sticle incendiare, relatează Reuters.
De Redactia Observator la 10.05.2017, 21:40- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Manifestanţii din Venezuela au decis miercuri să îşi intensifice protestele, ce durează deja de şase săptămâni, şi au avertizat că vor arunca în forţele de securitate cu fecale, pe lângă pietre şi sticle incendiare, relatează Reuters.
Noua tactică a fost numită "Poopootov", după cocteilurile Molotov aruncate adesea la protestele din ţara latino-americană.
„Ei au gaze (lacrimogene – n.r.), noi avem excremente”, este unul dintre mesajele distribuite pe reţelele de socializare pentru a chema oamenii la „Marşul Rahatului”.
„Copiii ies cu pietre. Aceasta este arma lor. Acum avem încă o armă: excrementele”, a spus un stomatolog în vârstă de 51 de ani, pregătind cutii cu fecale în casa sa, pe care să le împartă protestatarilor.
„Unul dintre pacienţii mei strânge excremente de la copilul său”, a spus stomatologul care a cerut să fie citat sub acoperirea anonimatului.
Cocteiluri "Poopootov"
Pe grupurile de WhatsApp din Venezuela au devenit virale mesajele cu instrucţiuni pentru fabricarea de cocteiluri „poopootov”.
Unii insistă ca protestatarii să evite containerele de sticlă, pentru ca proiectilele doar să umilească forţele de ordine, nu să le rănească.
Unii susţinători ai opoziţiei se opun iniţiativei de a folosi fecale – animale şi umane – avertizând că este o tactică neigienică şi inadecvată, chiar şi în faţa unui Guvern pe care îl dispreţuiesc.
Mulţi notează că astfel de acţiuni pot duce la răspândirea de boli infecţioase, în condiţiile în care oamenii se confruntă oricum cu lipsă de medicamente, de produse de igienă şi de dezinfectant.
„Folosirea excrementelor nu este numai un act de disperare, este nebunie”, a scris vedeta TV pro-Guvern Mario Silva, pe Twitter.
În condiţiile în care inflaţia a depăşit 100%, medicamentele de bază nu se mai găsesc, iar milioane de oameni nu au acces la alimente, ţara se confruntă cu o criză majoră.
De săptămâni întregi, sute de mii de oameni au ieşit în stradă, furioşi pe Guvernul preşedintelui Nicolas Maduro.
Sursa: News.ro