Antena LIVE

Curs valutar

Putin promite că va livra cereale gratuite în şase ţări africane. Declaraţia sa, aplaudată de delegaţiile de la Sankt Petersburg

Vladimir Putin a promis joi că va livra cereale cu titlu gratuit către şase ţări africane "în următoarele luni", în pofida sancţiunilor occidentale care, potrivit lui, au îngreunat exportul de cereale şi îngrăşăminte al Rusiei, scrie Agerpres.

De la 27.07.2023, 15:02
WhatsApp
Putin promite că va livra cereale gratuite în şase ţări africane. Declaraţia sa, aplaudată de delegaţiile de la Sankt Petersburg Profimedia Images

"În lunile ce urmează, vom fi în măsură să asigurăm livrări gratuite de la 25.000 la 50.000 de tone de cereale către Burkina Faso, Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centrafricană şi Eritreea", a declarat Putin în discursul său de deschidere, difuzat de televiziunea rusă, pe fondul îngrijorărilor ţărilor africane după încetarea recentă a acordului privind exportul de cereale ucrainene prin Marea Neagră. Declaraţiile sale au stârnit aplauze.

El a adăugat că Rusia va suporta, de asemenea, costurile de transport al cerealelor. Putin a spus că în primele şase luni ale anului în curs Rusia a exportat deja aproximativ 10 milioane de tone de cereale în Africa, indicând că, în 2022, această cifră a fost de 11,5 milioane de tone pe întreg anul.

"Înţelegem importanţa unei aprovizionări neîntrerupte cu alimente pentru ţările africane. Este important pentru dezvoltarea socio-economică şi pentru menţinerea stabilităţii politice" pe continent, a spus preşedintele rus. Prin urmare, a adăugat el, Rusia va continua să "acorde o atenţie deosebită aprovizionării prietenilor africani cu grâu, orz, porumb şi alte culturi cerealiere".

Putin a mai spus că regretă că partea rusă a acordului privind exporturile de cereale prin Marea Neagră nu a fost îndeplinită, ceea ce a dus la suspendarea acestuia, reiterând că Moscova s-a retras deoarece niciuna dintre promisiunile care i-au fost făcute cu privire la facilitarea propriilor sale exporturi de cereale şi îngrăşăminte nu a fost îndeplinită.

Pe acelaşi subiect

Rusia s-a retras din acordul cerealelor. Decizia, criticată de Occident

Criticând decizia Rusiei, unii politicieni occidentali au spus că retragerea Rusiei este iresponsabilă şi va duce la suferinţa a milioane de oameni din ţările sărace.

Dar la summit Putin a spus că peste 70% din grânele ucrainene exportate graţie acordului de acum expirat au mers către ţări cu venituri ridicate sau cu venituri peste medie, inclusiv din Uniunea Europeană, şi că ţările sărace, precum Sudanul, au fost "trase pe sfoară" şi au primit mai puţin de 3% din livrări.

Putin a declarat că Rusia se aşteaptă la o recoltă record de cereale în acest an şi că este pregătită să înlocuiască exporturile ucrainene de cereale către Africa, atât pe bază comercială, cât şi cu titlu gratuit ca ajutor, şi să onoreze - ceea ce a spus el că este - rolul critic al Moscovei în securitatea alimentară globală.

Preşedintele rus a mai spus că sancţiunile occidentale, impuse pentru războiul Rusiei în Ucraina pe care el îl numeşte "operaţiune militară specială", au împiedicat Moscova să furnizeze gratuit îngrăşăminte ţărilor sărace.

"Se conturează o imagine paradoxală. Pe de o parte, ţările occidentale obstrucţionează aprovizionarea cu cereale şi îngrăşăminte (prin intermediul sancţiunilor), în timp ce, pe de altă parte, ele în mod ipocrit ne învinovăţesc pe noi pentru situaţia actuală de criză pe piaţa mondială a alimentelor", a declarat Putin.

Anterior, şeful statului din Comore, Azali Assoumani, preşedintele în exerciţiu al Uniunii Africane (UA), a subliniat "consecinţele negative" ale războiului în Ucraina în întâlnirea pe care a avut-o joi cu liderul rus Vladimir Putin, în marja summitului Rusia-Africa care a început la Sankt-Petersburg. "Observăm consecinţe negative care au repercusiuni în întreaga lume, inclusiv în Africa", i-a spus Assoumani lui Putin în întâlnirea ce a avut loc în prima zi a summitului ce va continua şi vineri.

Potrivit preşedintelui UA, ţările africane au "relaţii de parteneriat" atât cu Rusia, cât şi cu Ucraina. "Lumea se află în prezent în pragul distrugerii", iar statele africane suportă direct consecinţele acestei situaţii, a declarat Assoumani.

"Ţările africane au relaţii de parteneriat atât cu Rusia cât şi cu Ucraina"

În acelaşi timp, el i-a mulţumit lui Putin pentru ajutorul acordat de Rusia continentului african, întrucât investiţiile Moscovei au permis 'multor ţări să urmeze calea dezvoltării', a spus el. "Suntem sincer recunoscători pentru asta", a subliniat acesta.

La rândul său, Vladimir Putin şi-a exprimat speranţa că Uniunea Africană se va alătura G20 în calitate de membru permanent. "Rusia a fost una dintre primele ţări care au răspuns la iniţiativa preşedintelui Senegalului, în calitate de preşedinte prin rotaţie al Uniunii Africane, de a acorda UA statutul de membru cu drepturi depline în cadrul G20. Ne aşteptăm ca această decizie să fie luată la summitul grupului la New Delhi la începutul lunii septembrie", a declarat Putin.

El a adăugat că Rusia este pregătită să facă tot posibilul pentru "a promova consolidarea suveranităţii ţărilor africane şi pentru a ajuta Africa să devină unul dintre partenerii-cheie într-o lume multipolară".

Putin prezidează joi, la Sankt Petersburg, prima zi a summitului Rusia-Africa, care reuneşte aproximativ 50 de delegaţii africane. Evenimentul, la care se aşteaptă să fie semnate diverse acorduri, urmează primului summit Rusia-Africa din 2019 şi face parte dintr-un efort concertat de influenţă şi de afaceri pe un continent unde mercenarii ruşi din Grupul Wagner rămân activi, în pofida unei revolte eşuate acasă luna trecută.

Rusia spune că 49 din cele 54 de state de pe continent sunt reprezentate la summitul de la Sankt Petersburg, dintre care 17 de către şefi de stat şi patru de şefi de guvern. Or, aceasta înseamnă mai puţin de jumătate din numărul de lideri care au participat la summitul din 2019, ceea ce Kremlinul o pune pe seama presiunilor SUA şi Franţei. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

africa criza cereale razboi ucraina vladimir putin
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024