RĂSTURNARE de situaţie în cazul negocierilor pentru Brexit! O nouă CONDIŢIE impusă cetăţenilor UE care trăiesc în Marea Britanie. Toţi românii trebuie să ştie asta
Cei aproximativ trei milioane de cetăţeni UE care locuiesc în Marea Britanie, printre care şi români, vor trebui să aplice pentru o carte de identitate specială după Brexit, potrivit propunerilor făcute de Ministerul de Interne de la Londra, informează The Guardian.
De Redactia Observator la 26.06.2017, 19:13Cei aproximativ trei milioane de cetăţeni UE care locuiesc în Marea Britanie, printre care şi români, vor trebui să aplice pentru o carte de identitate specială după Brexit, potrivit propunerilor făcute de Ministerul de Interne de la Londra, informează The Guardian.
Prevederea li se aplică cetăţenilor europeni ajunşi în Regatul Unit înainte de o dată stabilită ulterior. Cei care ajung după această dată, vor avea dreptul să rămână în ţară timp de cinci ani, după care vor putea cere drept de rezidenţă, dar vor fi supuşi unui regim diferit al imigraţiei.
Documentul de 15 pagini, publicat luni, prevede un sistem online care să proceseze cererile prin care solicitanţii vor primi drept de şedere pe perioadă nedeterminată. De aceleaşi drept se vor bucura şi mulţi cetăţeni non-europeni care locuiesc în Regatul Unit de peste cinci ani.
În plus, cetăţenii UE care au cerut deja statut de rezident permanent, după referendumul de anul trecut vor trebui să îl ceară din nou. Numărul acestora ar depăşi 150.000.
Pe de altă parte, cei care au fost obligaţi să prezinte dovezi ale unei asigurări medicale ample nu vor mai trebui să facă acest lucru.
Oferta făcută de Ministerul de Interne pentru cetăţenii UE stipulează că, după Brexit, aceştia nu vor mai avea dreptul să îşi aducă soţul sau soţia să locuiască în Regatul Unit decât dacă au un venit pe familie de cel puţin 18.600 de lire sterline.
Când a anunţat oferta făcută de Londra, May a spus în Camera Comunelor că cetăţenii UE care obţin cartea de identitate vor avea aceleaşi drepturi ca cetăţenii britanici în ceea ce priveşte aducerea membrilor familiei în ţară. Ea nu a menţionat un venit minim pentru acest lucru.
În plus, cetăţenii UE aflaţi în Marea Britanie ar putea să îşi piardă dreptul de a vota în următoarele alegeri locale din Regatul Unit, dar şi protecţia Curţii Europene de Justiţie, care nu va mai avea jurisdicţie asupra drepturilor cetăţenilor din Marea Britanie.
Statutul le va oferi, însă, dreptul de a locui în Marea Britanie, de a desfăşura orice activitate legală, de a accesa fonduri publice şi de a cere cetăţenie britanică.
Oferta făcută de Londra include şi garanţii privind pensiile, inclusive privindu-le pe cele pe care le va plăti cetăţenilor britanici din străinătate, precum şi dreptul ca cetăţeni UE să aibă în continuare beneficii de securitate socială, pentru alocaţii pentru copii plătite în alte state UE.
Există, însă, şi chestiuni precum asigurările sociale sau calificările profesionale care sunt incluse în categoria de negociere „tentativă de asigurare a continuităţii”, fără ca Londra să ofere garanţii multilaterale.
Ministerul de Interne a explicat că vrea să evite o aglomerare a cererilor de cărţi de identitate în ziua de după Brexit, deci va acorda o perioadă de graţie de până la doi ani pentru cetăţenii UE care pot demonstra că au locuit fără întrerupere, timp de cinci ani, în Regatul Unit.
Cei care nu vor cere, însă, acest document în decursul celor doi ani nu vor mai avea dreptul să rămână în ţară.
Sursa: News.ro