Războiul din Siria: ruşii au trimis soldaţi musulmani în oraşul atacat cu arme chimice
Ruşii au ocupat oraşul Duma din Siria, ţinta presupusului atac chimic din 7 aprilie.
De Redactia Observator la 12.04.2018, 19:37Ruşii au ocupat oraşul Duma din Siria, ţinta presupusului atac chimic din 7 aprilie. Imaginile furnizate de Reuters arată că trupele ruseşti folosesc inclusiv soldaţi musulmani în operaţiunile din zonă.
Trupele ruseşti şi aliaţii lor sirieni au ocupat oraşul Duma, care a fost ţinta unui presupus atac chimic, de la care a pornit o amplă criză internaţională.
Şapte vehicule militare care purtau steaguri ruseşti şi însemne ale poliţiei militare au fost văzute la intrarea în oraş. Agenţia Reuters a filmat inclusiv soldaţi musulmani în rândurile trupelor ruse. Militarii au fost văzuţi la rugăciune.
În timp ce ruşii şi soldaţii sirieni ai regimului Bashar al-Assad ocupau oraşului, rebelii au continuat operaţiunea de evacuare. Conform unei înţelegeri mediate de Moscova, militanţii grupării Jaish al-Islam au acceptat să părăsească Duma, împreună cu familiile lor.
Oraşul Duma era ultimul bastion al rebelilor sirieni din regiunea Ghouta de Est. Pe 7 aprilie, oraşul a fost vizat de un presupus atac cu gaz, soldat cu cel puţin 40 de morţi şi sute de răniţi. Un bilanţ iniţial anunţa chiar un număr mai mare de victime - peste 70 de morţi.
Rebelii susţin că atacul a fost comis de trupele guvernului sirian, însă regimul Bashar al-Assad a negat acuzaţia. Incidentul a provocat reacţia Occidentului. Preşedintele american Donald Trump a anunţat că va bombarda Siria, ca represalii. Aliaţii francezi şi britanici susţin poziţia americană.
Un bombardament american asupra Siriei pare, astfel, iminent, în urma declaraţiilor făcute de Donald Trump.
Ruşii susţin însă că atacul este o pură invenţie a rebelilor sirieni. Oficialii de la Moscova au spus că militarii ruşi care au intrat în oraş în zona în care a fost incidentul nu au găsit urme ale unui atac chimic. Organizaţii internaţionale, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, au cerut accesul în zonă pentru a face investigaţii independente.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și