Antena LIVE

Curs valutar

Rezultate alegeri Turcia 2023. Cine poate decide învingătorul pe 28 mai. Erdogan intră cu un avantaj în turul 2

Rezultate alegeri Turcia 2023. Turcia se îndreaptă către turul doi al alegerilor prezidenţiale. După numărarea a 99,4% din voturile interne și a 84% din voturile din străinătate, Recep Tayyip Erdogan avea 49,4% din voturi, iar Kemal Kilicdaroglu 45%, adică niciunul nu a trecut pragul de 50% din voturi.  Analiştii cred că Erdogan intră cu un avantaj în turul al doilea iar candidatul de pe locul trei, Sinan Ogan, poate juca un rol decisiv potrivit Reuters. Va câştiga cine va primi voturile sale. 

De la 15.05.2023, 13:01
WhatsApp
Rezultate alegeri Turcia 2023. Cine poate decide învingătorul pe 28 mai. Erdogan intră cu un avantaj în turul 2 Profimedia

Președintele Recep Tayyip Erdogan conduce confortabil primul tur al alegerilor din Turcia, dar pentru prima dată în 20 de ani de când este la putere, va fi obligat să participe la un al doilea tur de scrutin, programat pentru 28 mai, împotriva adversarului său social-democrat, Kemal Kiliçdaroglu, aflat în fruntea unei coaliţii de şase partide de opoziţie, dar care va avea de dus o luptă dificilă peste două săptămâni. 

Erdogan a anunţat că va respecta rezultatele şi va merge în turul al doilea al alegerilor, pe care este convins că le va câştiga. "Credem cu tărie că vom continua să servim naţiunea pentru următorii cinci ani.". Preşedintele în funcţie ceruse mare atenţie la numărarea voturilor şi chiar a sugerat că ar putea fi furat înainte de alegeri.  A reacţionat şi preşedintele SUA, Joe Biden: "Sună cunoscut, nu-i aşa? Ascultaţi, sper doar să meargă, cine câştigă, câştigă. Sunt destule probleme în partea aceea a lumii acum, fără să se mai întâmple şi asta."

Sinan Ogan va face jocurile în turul 2

O parte dintre sondaje dădeau câştigător candidatul opoziţiei. Kemal Kilicidarolu are cu aproape cinci procente mai puţin, iar diferenţa o va face candidatul de pe al treilea loc, Sinan Ogan, care obţinut un rezultat suprinzător de bun şi care va anunţa pe cine susţine în zilele următoare. 

Pe acelaşi subiect

"Rezultatele provizorii arată că Erdogan nu a reușit să obțină votul de încredere pe care îl aștepta din partea publicului. Dorinţa de schimbare din partea publicului este de peste 50% și asta reflectă realitatea, care este că Partidul Justiţiei şi Dezvoltării a pierdut voturi", a transmis Kemal Kilicidarolu. 

Analiştii politici se aşteptau ca Erdogan să piardă o mare parte a electoratului din sud, zonă puternic afectată de cutremurul din februarie. Suţinerea pentru preşedinte a rămas însă la fel de mare. La nivel naţional, două milioane de tineri au votat duminică pentru prima oară. Nu doar ei îşi doresc însă o schimbare de regim politic, după 20 de ani. "Este important pentru Turcia, este important pentru oameni. Votez de 60 de ani şi nu am văzut alegeri mai importante ca acestea" este mărturia unui turc. 

Alergeri cruciale în Turcia

Alegerea turcilor este importantă nu doar pe plan intern, ci şi internaţional. Dacă Recep Erdogan pierde în al doilea tur, Suedia ar putea adera mult mai rapid la NATO. Iar piaţa de 84 de milioane de consumatori ai Turciei va fi redeschisă investiţiilor străine. Dacă îl câştigă, aşteptările sunt să continue să contribuie la stabilitate în zona Mării Negre şi la acordurile pentru trasportul cerealelor ucrainene. Au fost şi alegeri parlamentare, iar partidul preşedintelui Erdogan a pierdut aproape 30 de locuri, dar, în coaliţie, cel mai probabil nu va pierde majoritatea.

Bursa din Istanbul a suspendat luni tranzacţiile, după ce indicele principal a scăzut cu 6,38%  în urma veştilor că Erdogan este sub pragul de 50% necesar pentru a evita al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Presa pro-guvernamentală a aplaudat rezultatul, ziarul Yeni Safak a proclamat că "Poporul a câștigat", referindu-se la Alianța Populară a lui Erdogan, care pare să fi câștigat majoritatea în parlament.

În ultimele zile opoziția a simțit că are cea mai bună șansă de până acum pentru a-l înlătura pe Erdogan, încurajată de sondajele care îl dădeau favorit pe Kemal Kilicdaroglu. Rezultatele arată însă că Erdogan și partidul său au reușit să-și mobilizeze alegătorii conservatori în ciuda inflaţiei şi a creşterii costului vieţii.

Erdogan pleacă cu un avantaj în turul al doilea

Kilicdaroglu a promis că va ieşi victorios în turul doi și a acuzat partidul lui Erdogan că a intervenit în numărarea și raportarea rezultatelor, cerând susținătorilor săi să aibă răbdare. 

Alegerile au fost urmărite îndeaproape în Europa, la Washington şi Moscova, dar și în întreaga regiune, unde Erdogan și-a afirmat puterea, întărind în același timp legăturile cu Rusia și punând presiune pe alianța tradițională a Ankarei cu Statele Unite.

Erdogan este unul dintre principalii aliați ai președintelui Vladimir Putin, iar susţinerea puternică a acestuia în Turcia va încuraja Kremlinul şi va deranja atât administrația Biden, cât și pe mulți lideri europeni și din Orientul Mijlociu care au avut relații tulburi cu Erdogan.

Incertitudinea politică va afecta cel mai probabil piețele financiare în următoarele două săptămâni. Noaptea trecută, lira turcească a atins un nou minim al ultimelor două luni în raport cu dolarul.  Şi costul asigurării împotriva neîndeplinirii obligațiilor de plată la datoriile suverane ale Turciai a crescut la un maxim al ultimelor șase luni, potrivit S&P Global Market Intelligence.

Opoziția se aștepta să beneficieze de pe urma furiei alegătorilor din cauza problemelor economice. Deciziile de politică monetară neortodoxe au declanșat o criză a lirei și o inflație în creștere. În plus opoziţia se aştepta ca răspunsul lent al guvernului la cutremurele care au ucis 50.000 de oameni în februarie să fie taxat de alegători.

Kilicdaroglu s-a angajat să revigoreze democrația după ani de represiune, să revină la politici monetare mai ortodoxe, să întărească instituțiile care și-au pierdut autonomia sub Erdogan și să reconstruiască legăturile fragile cu Occidentul. Criticii se tem că Erdogan va guverna din ce în ce mai autocratic dacă va câștiga un alt mandat în timp ce președintele în vârstă de 69 de ani susţine că respectă democrația.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

rezultate alegeri turcia recep tayyip erdogan kemal kilicdaroglu
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024