Român arestat în Italia după ce şi-a răpit fosta iubită şi a aruncat-o dintr-o maşină aflată în mers
Un român a fost arestat în Italia după ce şi-a răpit fosta iubită şi apoi a aruncat-o dintr-o maşină în mers, chiar în faţa unui cimitir.
De Redactia Observator la 18.01.2018, 14:40Un român a fost arestat în Italia după ce şi-a răpit fosta iubită şi apoi a aruncat-o dintr-o maşină în mers, chiar în faţa unui cimitir.
Carabinierii din Paterno (Basilicata) l-au arestat pe Vasile Diaconu, un român de 27 de ani căutat încă din luna septembrie după ce pe numele lui a fost emis un mandat arestare pentru violarea de domiciliu, sechestrare de persoane şi vătămare corporală.
Românul, împreună cu alţi cinci bărbaţi, toţi înarmaţi cu bâte, cuțite și șurubelnițe, au intrat în casa fostei iubite a lui Diaconu din localitatea Floridia.
După ce au bătut-o, cei şase au luat-o pe tânără şi au urcat-o într-o maşină. În acest timp, agresorii au bătut şi un vecin al femeii care, auzind urletele victimei, a încercat să îi oprească, scrie gazetaromaneasca.com.
Tânăra a fost urcată în maşină, iar după o cursă de aproximativ 10 kilometri a fost aruncată din mers în faţa cimitirului din Priolo Gargallo.