Român dat dispărut în Cipru, după ce două persoane l-ar fi bătut și jefuit
Un român este căutat de mai bine de 48 de ore de autoritățile din Cipru, după două persoane l-ar fi bătut și jefuit pe bărbat.
De Cristi Ioniţă la 24.07.2020, 16:40- Românul dat dispărut în Cipru are 33 de ani.
- Românul era stabilit în Larnaca.
Românul a fost identificat drept Andrei Popa, de 33 de ani, stabilit în Larnaca.
Conform Cyprus Mail, românul a plecat miercuri de acasă împreună cu alte două persoane, de 25 și, respectiv, 26 de ani.
Ulterior, Andrei și-ar fi sunat un prieten și i-ar fi spus că celelalte două persoane l-au dus într-o zonă necunoscută, l-au bătut și l-au jefuit.
Cele două persoane ar fi încercat, printre altele, să-i fure și telefonul mobil care, între timp, a fost dezactivat.
Polițiștii ciprioți au reținut un bărbat de 25 de ani în acest caz și îl anchetează în legătură cu dispariția românului.
Oamenii legii solicită celor care pot oferi informații despre caz să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.