Român expulzat din Scoţia, după ce a ameninţat că o va tăia pe faţă pe soţia lui. S-a întors după 17 zile şi a fost prins băut la volan
Un bucătar român a fost deportat din Scoţia în România, după ce şi-a ameninţat şi hărţuit partenera, dar s-a reîntors după 17 zile.
De Redactia Observator la 15.10.2024, 08:30Bărbatul, în vârstă de 32 de ani, a stat peste doi ani în spatele gratiilor după ce și-a amenințat partenera că o va tăia pe faţă pentru a semăna cu personajul Joker. Mai mult, el şi-ar fi hărţuit soţia timp de patru ani de zile.
Pe 21 august, după ce şi-a ispăşit pedeapsa, a fost expulzat în România, şi, la nici trei săptămâni distanţă, s-a întors în Scoţia. El a fost prins băut la volan, noaptea, chiar în oraşul unde locuia.