Un român și o vietnameză, găsiți morți într-un apartament în Cipru. Polițiștii iau în calcul toate variantele
Un român de 64 de ani și o vietnameză de 46 de ani au fost găsiți morți într-un apartament din Nicosia, Cipru, în cursul zilei de duminică.
De Cristi Ioniţă la 01.06.2020, 16:23- Românul mort în Cipru avea 64 de ani.
- Românul ar fi fost găsit cu un cuțit în mână.
Un vecin a auzit țipete venind din apartamentul respectiv și a solicitat intervenția de urgență a unui echipaj de poliție.
Conform Cyprus Mail, primul ajuns la fața locului a fost un polițist pe motocicletă.
Acesta a pătruns în clădire, a bătut în ușa apartamentului respectiv, dar nimeni nu a răspuns, astfel că polițistul a spart ușa.
Polițistul a găsit trupurile celor doi în camere separate.
Autoritățile locale au demarat o anchetă, iar la momentul actual nu este exclusă nicio variantă.
Totuși, cel mai probabil este vorba despre o crimă urmată de sinucidere. Există informații conform cărora românul de 64 de ani a fost găsit cu un cuțit în mână, iar pe trupul neînsuflețit al femeii erau așezate flori.