Român mort într-un cumplit accident rutier, în Italia. Se întorcea cu familia de la biserică
Tragedie într-o familie de români din Italia. În timp ce se întorceau de la biserică, maşina în care se aflau a fost implicată într-un cumplit accident.
De Monica Palade la 18.01.2021, 09:22Incidentul a avut loc la Alcamo, în provincia Trapani (Sicilia). Maşina în care se afla românul de 40 de ani, împreună cu soţia şi cei trei copii, s-a izbit frontal cu un alt autoturism condus de o femeie.
Tatăl a murit pe loc, în timp ce ceilalţi patru pasageri au fost răniţi. Potrivit stiridiaspora, polițiștii spun că unul dintre cei doi șoferi ar fi pierdut controlul volanului, din cauza suprafeței umede a carosabilului.
La locul accidentului s-au prezentat agenții de poliție, pompierii și echipajele sanitare, dar din păcate pentru român nu s-a mai putut face nimic.