Antena LIVE

Curs valutar

Român găsit mort, acoperit cu cartoane, pe o bancă dintr-un parc din Madrid

Un român a fost găsit mort, luni dimineața, pe o bancă dintr-un parc din Madrid, Spania.

De la 15.06.2020, 16:54
WhatsApp
Românul mort avea 43 de ani
Banca pe care a fost găsit trupul neînsuflețit al românului OK Diario

Primele informații arată că, cel mai probabil, românul a fost ucis în bătaie, fiind găsit într-o baltă de sânge și cu numeroase lovituri la nivelul capului.

Conform OK Diario, un trecător a observat grozăvia și a solicitat intervenția de urgență a unui echipaj medical, însă doctorii nu au mai putut decât să constate decesul.

Victima nu avea acte de identitate asupra sa, însă ancheta a stabilit că este vorba despre un român de 43 de ani, om al străzii care trăia practic în parcul respectiv și obișnuia să doarmă pe bănci.

De altfel, cartoanele cu care a fost acoperit de atacator sau atacatori le folosea în mod constant pentru a se încălzi pe parcursul nopții.

Trupul neînsuflețit va fi supus unei autopsii, pentru a se stabili cu exactitate ce s-a întâmplat cu românul de 43 de ani găsit fără suflare.

Localnicii au precizat că nu au auzit zgomote ciudate pe parcursul nopții. Urmează însă să fie audiați și alți oameni ai străzii care își fac veacul în zona parcului respectiv.

Cristi Ioniţă

Născut în '82, îndrăgostit de sport din '83, Cristi Ioniţă a început să lucreze în presă încă din clasa a X-a, când scria ştiri din sport pentru Uniplus Radio. ...

madrid roman mort parc banca cartoane medic
Întrebarea zilei
Ştiaţi că există intervale orare recomandate de poliţişti la întoarcerea din vacanţă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și