Român reținut în Italia, după ce a furat cardul de identitate al unui compatriot și apoi a încercat să obțină bani pe el
Un român a fost reținut la Canicatti, în Italia, după ce a furat cardul de identitate al unui compatriot, iar apoi a încercat să obțină bani de la acesta pentru a-i returna documentul.
De Cristi Ioniţă la 17.09.2020, 16:44- Românul care a furat cardul compatriotului său solicitase 400 de euro în schimbul documentului.
- Subiectele zilei sunt diseară, la Observator Antena 1.
Românul, identificat drept Costel Dragomir, i-a transmis compatriotului său că trebuie să-i achite 400 de euro în schimbul returnării cardului de identitate.
Conform Grand Angolo Agrigento, victima a mers imediat la carabinieri și a prezentat întreaga situație.
Ulterior, victima și-a dat întâlnire cu Dragomir, pentru a face schimbul, însă Dragomir nu știa că întreaga acțiune este supravegheată de carabinieri.
Dragomir a fost ridicat imediat de forțele de ordine și dus în arest. Cel mai probabil el va rămâne după gratii și în perioada următoare, considerându-se că este recidivist.