Un român care şi-a înjunghiat iubita în campingul în care lucrau amândoi, reţinut în Olanda
Un român de 38 de ani a fost reţinut în Olanda după ce, în noaptea de duminică spre luni, şi-ar fi înjunghiat de mai multe ori iubita, o româncă de 42 de ani.
De Cristi Ioniţă la 02.03.2020, 19:00- Un român care şi-a înjunghiat iubita în campingul în care lucrau amândoi, reţinut în Olanda
- Românul şi-ar mai fi bătut iubita şi în trecut
Un român de 38 de ani a fost reţinut în Olanda după ce, în noaptea de duminică spre luni, şi-ar fi înjunghiat de mai multe ori iubita, o româncă de 42 de ani.
Cei doi români lucrau de ceva timp împreună într-un camping din Schijndel, localitate situată la aproximativ 19 kilometri de Eindhoven.
Conform Brabants Dagblad, în noaptea de duminică spre luni, locuitori din apropierea campingului au auzit ţipete şi au solicitat intervenţia de urgenţă a unui echipaj de poliţie.
Femeia a fost găsită într-o baltă de sânge, iar anchetatorii au stabilit că a fost lovită şi înjunghiată de mai multe ori.
A fost transportată cu un elicopter la un spital din apropiere şi a fost internată în stare gravă.
Principalul suspect, iubitul femeii, a fost reţinut, mai ales în condiţiile în care vecinii au susţinut că acesta a mai lovit-o pe româncă şi cu alte ocazii.