Româncă din Italia, prinsă cu banii furaţi de la patron ascunşi în lenjeria intimă
O româncă de 32 de ani, stabilită în Rivoli, Italia, a fost reţinută, după ce s-a stabilit că a furat, în mai multe etape, 25.000 de euro de la patronul care o angajase la curăţenie.
De Cristi Ioniţă la 07.09.2019, 14:20O româncă de 32 de ani, stabilită în Rivoli, Italia, a fost reţinută, după ce s-a stabilit că a furat, în mai multe etape, 25.000 de euro de la patronul care o angajase la curăţenie.
Româncă a fost reţinută joi seara, după ce a terminat programul de lucru, iar poliţiştii i-au organizat un flagrant.
Românca prinsă cu banii furaţi în lenjeria intimă riscă până la şase ani de închisoare
Conform Torino Today, omul pentru care lucra românca, un pensionar de 63 de ani, a remarcat în mai multe rânduri că-i dispar sume de bani din seif.
A anunţat situaţia la poliţie, iar întreaga atenţie a fost îndreptată către româncă, în condiţiile în care nu existau dovezi care să arate că seiful a fost forţat în vreun fel.
Nu se ştie exact cum a făcut românca rost de combinaţia de cifre care ajuta la deschiderea seifului.
Cert este că, joi seara, imediat după ce românca a terminat programul de lucru, italianul a sunat la poliţie şi a reclamat că i-au dispărut încă 350 de euro din seif.
Oamenii legii au oprit-o pe româncă pe stradă şi au condus-o la secţie, pentru a o percheziţiona.
Au găsit suma respectivă ascunsă de româncă chiar în lenjeria intimă.
Problema este că pensionarul italian acuză că, de-a lungul timpului, i-a dispărut din seif o sumă mult mai mare, respectiv 25.000 de euro.
Ancheta va stabili suma exactă cu care românca şi-a prejudiciat angajatorul. Femeia riscă până la şase ani de închisoare.