Româncă prinsă după ce a comis două furturi în câteva minute, în Italia
O româncă de 30 de ani a fost reținută în Italia, după ce a comis două furturi într-un interval de câteva minute.
De Cristi Ioniţă la 14.06.2020, 09:55- Românca a fost urmărită de un angajat al farmaciei.
- Românca era cunoscută cu antecedente penale.
Mai întâi, românca a intrat într-o farmacie din Pisa și a furat câteva produse cosmetice.
Apoi, conform Pisa Today, românca a furat portofelul unui trecător, obținând astfel 20 de euro cash.
Însă, românca a fost prinsă într-un timp record, după ce a fost urmărită de un angajat al farmaciei de unde furase produsele cosmetice.
Acesta a alertat poliția și a urmărit-o pe româncă, indicându-le oamenilor legii, prin telefon, traseul parcurs de femeie.
Românca a fost reținută în dreptul unui centru comercial, iar asupra ei au fost descoperite produsele cosmetice, dar și cei 20 de euro furați.
Bunurile au fost returnate, iar românca, deja cunoscută cu antecedente penale, a ajuns după gratii.