Româncă găsită moartă într-un râu din Italia. Cauza morţii, stabilită după aproape şase luni
Verginica, o româncă de 52 de ani, a fost găsită moartă în octombrie anul trecut, în Italia, trupul neînsufleţit fiind găsit plutind în apele râului Garigliano.
De Cristi Ioniţă la 31.01.2020, 15:37Verginica, o româncă de 52 de ani, a fost găsită moartă în octombrie anul trecut, în Italia, trupul neînsufleţit fiind găsit plutind în apele râului Garigliano.
Cadavrul era în stare avansată de descompunere, iar la prima vedere nu prezenta urme de violenţă.
Totuşi, conform Il Giornale, după aproape şase luni de la momentul în care se presupune că s-a produs decesul, autorităţile au reuşit să stabilească modul în care a murit românca.
Aceasta a fost omorâtă în bătaie, fiind lovită de mai multe ori inclusiv cu un obiect contondent, şi aruncată în râul Garigliano.
Între timp, autorităţile italiene au capturat şi un suspect a cărui identitate încă nu a fost dată publicităţii.
Însă, cum Verginica era cunoscută cu antecedente penale, se presupune că ea ar fi fost ucisă după ce a fost prinsă furând dintr-un apartament.
Decesul ar fi survenit cu aproximativ o lună înainte ca autorităţile italiene să descopere trupul româncei în râul Garigliano.