Antena LIVE

Româncă înjunghiată mortal de soțul ei, în plină stradă, într-un incident care a îngrozit un micuț oraș spaniol

O româncă de 37 de ani a murit, sâmbătă dimineața, după ce a fost înjunghiată mortal de soțul ei în San Ildefonso, Spania.

De la 15.08.2020, 14:49
Localnicii nu-și pot închipui motivul care a putut duce la producerea unei asemenea tragedii Acueducto 2

Alina și Daniel se aflau pe stradă, în apropiere de locul în care bărbatul muncea în construcții.

Conform primelor informații, prezentate de Acueducto 2, bărbatul de 42 de ani ar fi profitat de faptul că în zonă nu erau martori și și-ar fi înjunghiat soția.

Ulterior, mai multe persoane au ajuns la fața locului și au solicitat intervenția de urgență a unui echipaj medical.

Doctorii de pe ambulanță s-au chinuit aproape o oră pentru a o resuscita pe femeie, însă acțiunea a rămas fără rezultat, astfel că a fost declarat decesul româncei.

Pentru că și soțul româncei prezenta urme de sânge, inițial s-a crezut că cei doi au fost victimele unui accident de circulație.

Abia apoi s-a stabilit că, de fapt, românul, după ce și-a înjunghiat soția, a vrut să-și pună capăt zilelor astfel că s-a înjunghiat și el.

Daniel a fost transportat la spital în stare gravă și va rămâne internat sub paza polițiștilor.

Deocamdată nu se știe ce se întâmplă cu băiatul de 16 ani al celor doi români.

Tragedia a îngrozit micuțul oraș spaniol care numără doar aproximativ 5.000 de suflete.

Oamenii, care oricum nu erau obișnuiți cu asemenea incidente sângeroase, nu își explică motivul care l-a împins pe Daniel să recurgă la un asemenea gest.

Mai ales că cei doi ar fi dus o viață exemplară și erau cunoscuți ca oameni harnici și care nu creau niciun fel de problemă.

De altfel, colegii româncei de la firma unde aceasta lucra ca bucătăreasă au suferit un șoc la aflarea veștii și au decis să nu mai deschidă localul.

Ți-a plăcut acest articol?

spania alina romanca injunghiata tragedie sot doctori
Întrebarea zilei
Veţi participa la Slujba de Înviere?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Ce se mănâncă, de fapt, în prima zi de Paște. Aduce noroc și prosperitate
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Cuvintele din limba română pe care foarte multă lume le folosește greșit. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 04.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Locul fascinant de la malul Dunării care atrage ca un magnet turiștii:...
Adevărul
Publicat 04.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 5 mai 2024. Taurii trebuie să aibă grijă la prietenii....
CaTine
Publicat 04.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Care a fost prima mâncare consumată în spațiu. Puțini s-ar fi așteptat la...
Useit
Publicat 04.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Proprietățile medicinale ale ceaiului de merișoare. Efectele acestei băuturi...
Medicool
Publicat 04.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024