Românii care au furat 35 de telefoane într-un timp record, în Anglia, condamnaţi la închisoare
Magistraţii de la Curtea Coroanei din Maidstone, Anglia, i-au condamnat la închisoare cu executare pe Maricel Stănescu şi Ciprian Mihai, ambii de 30 de ani, din Nottingham, pentru furtul a nu mai puţin de 35 de telefoane mobile într-un interval de 10 zile.
De Cristi Ioniţă la 15.07.2019, 16:39Magistraţii de la Curtea Coroanei din Maidstone, Anglia, i-au condamnat la închisoare cu executare pe Maricel Stănescu şi Ciprian Mihai, ambii de 30 de ani, din Nottingham, pentru furtul a nu mai puţin de 35 de telefoane mobile într-un interval de 10 zile.
Maricel Stănescu a fost considerat personajul principal şi a fost condamnat la trei ani de închisoare, în timp ce Ciprian Mihai a fost condamnat la un an şi jumătate de închisoare, ambele pedepse fiind cu executare.
Doi români din Anglia au furat 35 de telefoane mobile într-un interval de 10 zile
Conform site-ului oficial al poliţiei din ţinutul Kent, cei doi români au dat loviturile în perioada 16-26 aprilie, fiind vizate saloane de înfrumuseţare, agenţii imobiliare sau centre medicale.
În mod normal, unul dintre români intra în clădirea vizată şi distrăgea atenţia angajaţilor în timp ce acoperea telefonul vizat cu diferite documente. La plecare, documentele erau luate cu tot cu telefonul mobil.
Celălalt român obişnuia să rămână la uşă, atât pentru a verifica dacă nu vin poliţişti în zonă, cât şi pentru a interveni în cazul în care românul din interior avea probleme.
Poliţiştii au atacat decisiv cazul în momentul în care şi-au dat seama, de pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere, că la fiecare locaţie vizată s-a aflat acelaşi autoturism Volkswagen.
Românii, bănuiţi că ar face parte dintr-o grupare care acţionează la nivel continental
Maşina a fost oprită în trafic pe 26 aprilie, iar cei doi români au fost reţinuţi. Iniţial, cei doi români au negat că ar fi implicaţi, Stănescu spunând anchetatorilor că nici nu a fost în oraşele în care ar fi dat loviturile.
Totuşi, în cele din urmă, puşi în faţa dovezilor, românii şi-au recunoscut faptele şi astfel au fost condamnaţi la închisoare cu executare.
Ancheta însă continuă pentru că autorităţile engleze se tem că cei doi sunt doar o mică parte dintr-o grupare de criminalitate organizată care ar acţiona inclusiv în alte ţări din Europa.