Rusia a lansat prima misiune fără echipaj pe Lună, după 50 de ani, la întrecere cu India. Sonda va ateriza peste două săptămâni la Polul Sud al satelitului
Rusia a lansat în noaptea de joi spre vineri o rachetă Soiuz care transportă o sondă pe Lună, demarând prima sa misiune de acest tip în aproape 50 de ani. Racheta cu sonda Luna-25 a decolat, conform programului, la 02:10 ora Moscovei de pe cosmodromul Vostocini, în regiunea Amur din Extremul Orient, potrivit imaginilor transmise în direct de agenţia spaţială Roscosmos, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 11.08.2023, 10:53Această misiune va filma aselenizarea sondei pentru a le permite geofizicienilor şi geologilor să studieze în detaliu proprietăţile regolitului (stratul pietros care acoperă suprafaţa lunii n.r.), rezistenţa solului şi alte caracteristici esenţiale ale structurii Lunii. Datele astfel obţinute vor permite aselenizări mai precise în viitor şi vor contribui la o mai bună planificare a sarcinilor experimentale.
Sonda Luna-25, care cântăreşte aproape 800 de kilograme, va aseleniza, în premieră, în apropierea Polului Sud al Lunii.
Rusia, la întrecere cu India
Ea urmează să ajungă pe orbita Lunii în cinci zile, unde va petrece apoi între trei şi şapte zile alegând locul potrivit pentru aselenizare. Potrivit unei surse din cadrul Roscosmos contactată de AFP, agenţia prevede o aselenizare a sondei în jurul datei de 21 august. Rusia încearcă, de asemenea, să concureze cu India care şi-a lansat misiunea lunară pe 14 iulie şi se estimează că sonda indiană va ateriza pe 26 august, potrivit CNN.
Lansarea sondei Luna-25 este prima misiune lunară a Rusiei din 1976. Preşedintele Vladimir Putin a promis că va continua programul spaţial rusesc în pofida sancţiunilor, luând drept exemplu trimiterea de către URSS a primului om în spaţiu în 1961, în plină escaladare a tensiunilor între Est şi Vest.
"Suntem ghidaţi de ambiţia înaintaşilor noştri de a merge mai departe, în pofida dificultăţilor şi a încercărilor externe de a ne împiedica să facem acest lucru", declara anul trecut, la Vostocini, liderul de la Kremlin.