Antena LIVE

Curs valutar

Rusia acuză iar SUA că au finanţat laboratoare secrete pentru arme biologice în Ucraina. Kievul și Washingtonul neagă

Ministerul Apărării din Rusia a acuzat din nou joi Statele Unite că au finanţat un program de arme biologice în Ucraina. Rușii care au declanșat acum 15 zile un război în Ucraina susțin că au găsit dovezi în acest sens în laboratoare ucrainene, relatează France Presse, citat de Agerpres

De la 10.03.2022, 13:57
WhatsApp
Urmările unui atac cu bombă în Mariupol Rusia acuză iar SUA că au finanţat laboratoare secrete pentru arme biologice în Ucraina. Kievul și Washingtonul neagă

"Scopul acestor cercetări biologice finanţate de Pentagon în Ucraina a fost de a crea un mecanism de propagare secretă a unor agenţi patogeni mortali", a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konaşenkov, în briefingul său despre războiul din Ucraina. Potrivit acestuia, Moscova a recuperat "documente de la angajaţi ai laboratoarelor ucrainene", evocând "transferul de biomateriale umane prelevate din Ucraina spre alte ţări la cererea unor reprezentanţi americani".

Konaşenkov a citat de asemenea un "proiect american privind transferul de agenţi patogeni de către păsări sălbatice migratoare între Ucraina şi Rusia şi alte ţări vecine". El a afirmat că SUA intenţionau să "desfăşoare în Ucraina în 2022 activităţi privind agenţii patogeni la păsări, lilieci şi reptile" şi privind "posibilitatea răspândirii pestei porcine africane şi a antraxului".

"În laboratoarele înfiinţate şi finanţate din Ucraina, există documente care arată că au fost efectuate experimente cu eşantioane de coronavirus de la lilieci'', a continuat purtătorul de cuvânt rus. Atât Statele Unite, cât şi Ucraina au negat existenţa unor laboratoare destinate producerii de arme biologice în ţara care se confruntă din 24 februarie cu o ofensivă rusă condusă de zeci de mii de soldaţi, aminteşte AFP.

Rusia a acuzat deja Statele Unite în 2018 că efectuează în secret experimente biologice într-un laborator din Georgia, o altă fostă republică sovietică care, la fel ca Ucraina, doreşte să adere la NATO şi UE. Pentru a-şi justifica ofensiva, Moscova a susţinut, de asemenea, că Ucraina ar avea ambiţia de a se dota cu arme nucleare, o idee pe care a abandonat-o în mod voluntar în anii 1990.

Pe acelaşi subiect

Casa Albă avertizează că Rusia ar putea folosi arme chimice sau biologice în Ucraina

Jen Psaki, secretarul de presă al Casei Albe, a avertizat, miercuri, că Rusia ar putea folosi arme chimice sau biologice în Ucraina, potrivit CNN.

“Am luat notă de afirmaţiile false ale Rusiei cu privire la presupuse laboratoare americane pentru arme biologice şi dezvoltare de arme chimice în Ucraina. Am văzut şi oficiali chinezi vorbind despre aceste teorii conspiraţioniste. Aceasta este evident o strategie a Rusiei pentru a încerca să justifice atacul său premeditat, neprovocat şi nejustificat împotriva Ucrainei. Acum că Rusia a făcut aceste afirmaţii false şi China se pare că a susţinut această propagandă, ar trebui să fim cu toţii atenţi la Rusia, care ar putea folosi arme chimice sau biologice în Ucrasina sau să creeze o operaţiune sub drapel fals folosindu-le”, a notat Jen Psaki pe Twitter.

Marea Britanie: Rusia recunoaște, indirect, că a folosit rachete termobarice în Ucraina

Ministerul Apărării din Marea Britanie a transmis, pe Twitter, că Rusia a recunoscut, indirect, că a folosit sistemul de armament TOS-1A în Ucraina, cu rachete termobarice. „Ministerul rus al Apărării a confirmat că a folosit sistemul de armament TOS-1A în Ucraina. TOS-1A folosește rachete termobarice, având efecte incendiare și explozive”, arată un mesaj al ministerului britanic, pe Twitter.

Lavrov: Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina

Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a declarat joi, într-o conferinţă de presă, după întâlnirea cu omologul său ucrainean Dimitro Kuleba, în Antalia, că Rusia nu plănuieşte să atace alte ţări. Lavrov denunţă drept ”periculoase” livrări de armament ale Occidentului în Ucraina.  "Nu plănuim să atacăm alte ţări. Noi nu am atacat nici Ucraina", a declarat Lavrov răspunzând unei întrebări. El a precizat că cei care trimit arme în Ucraina trebuie să fie conştienţi că răspund pentru acţiunile lor, ca şi cei care trimit merecenari în Ucraina.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina conflict rusia ucraina arme biologice ucraina sua
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024