Rusia anunţă că a respins atacuri "în masă" ale ucrainenilor în Bahmut, dar şi moartea a doi ofiţeri de rang înalt
Forţele ucrainene au întreprins ''tentative în masă'' de a străpunge apărarea rusă în Bahmut în ultimele 24 de ore, a comunicat Ministerul Apărării de la Moscova, citat de agenţiile de presă ruse, transmite Reuters, informează Agerpres.
De Redactia Observator la 14.05.2023, 14:22"Toate atacurile unităţilor Forţelor Armate Ucrainene au fost respinse. Nu au existat străpungeri ale apărărilor trupelor ruse", a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konaşenkov, citat de Interfax.
Separat, ministerul a transmis că a întreprins lovituri cu arme aeriene şi maritime cu rază lungă, de înaltă precizie, asupra oraşului ucrainean Ternopil (vest) şi Petropavlivka (centru-est), ţintind ''unităţi ale forţelor armate ucrainene şi locuri de stocare de muniţii, arme şi materiale militar primite de la state occidentale''. ''Toate ţintele au fost atinse'', a indicat purtătorul de cuvânt.
Totodată, Moscova a anunţat moartea a doi responsabili militari ruşi pe frontul din Ucraina, o comunicare rară din partea ierarhiei militare. Coloneii Viaceslav Makarov şi Evgheni Brovko au murit ''eroic'' în Ucraina, a informat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, potrivit AFP.