Antena LIVE

Curs valutar

Rusia trece la tactica "pământului pârjolit" la Bahmut. Evgheni Prigojin: Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensivă

Şeful grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că Ucraina a convocat peste 200.000 de militari pentru contraofensiva iminentă. Între timp, Kievul acuză că Rusia trece la tactica "pământului pârjolit" la Bahmut. Iar Denis Puşilin, liderul instalat de ruşi în Doneţk, s-a deplasat la Bahmut. 

De la 10.04.2023, 15:02
WhatsApp
Bahmut Profimedia

''Au strâns circa 200.000 de oameni. Ba chiar aproape 400.000, după alte calcule'', a declarat patronul companiei militare private într-o discuţie cu membrii grupului Ciber Frente Z. ''Duşmanul este serios şi s-a pregătit mulţi ani pentru ceea ce se întâmplă acum'', a dat el asigurări. Cât despre contraofensivă, Prigojin a apreciat că aceasta nu începe pentru că autorităţile de la Kiev aşteaptă să se usuce pământul şi să le ajungă armamentul occidental.

''Wagner nu poate câştiga războiul de unul singur. Trebuie să ne unim eforturile'', a afirmat Prigojin. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene, Oleksii Dmîtraşkivskii, a declarat duminică noapte la emisiunea de ştiri a televiziunii naţionale că Rusia pierde circa două companii pe zi în încercările sale de a cuceri oraşul Avdiivka, pe frontul de est al Ucrainei.

''Suferă pierderi colosale; în fiecare zi, duşmanul pierde în jur de două companii, dar o ia mereu de la capăt'', a declarat oficialul ucrainean, care a explicat totodată că ''luptele de poziţionare în zona Marinka şi Avdiivka vor continua'' fără mari schimbări. Forţele ruse - a afirmat Dmîtraşkivskii - obţin uneori rezultate, ''dar toate poziţiile noastre cucerite de duşman sunt recapturate şi recuperate'' de armata ucraineană.

Dmîtraşkivskii a mai informat că, potrivit unor declaraţii făcute de prizonieri de război ruşi capturaţi de ucraineni, comandanţii armatei ruse trimit la luptă soldaţi ''fără nicio pregătire''. ''Pur şi simplu îi trezesc în plină noapte, sub focul mitralierelor, şi îi trimit să atace poziţii'', a afirmat el.

Pe acelaşi subiect

Ucrainenii au respins 58 de atacuri în ultimele 24 de ore

În buletinul militar de luni, Statul Major al forţelor armate ucrainene a explicat că forţele ruse continuă să-şi concentreze eforturile în zonele Lîman, Bahmut, Avdiivka şi Marinka, toate situate pe frontul de est. În aceste patru zone, ucrainenii au respins 58 de atacuri în ultimele 24 de ore, potrivit buletinului conducerii militare ucrainene.

Pe de altă parte, administraţia militară din provincia Lugansk a denunţat luni raziile şi sechestrările de civili efectuate de autorităţile impuse de Moscova în această provincie din estul Ucrainei, provincie ocupată în mare măsură de Rusia.

''Cazurile de sechestrări violente ale populaţiei civile de către invadatorii ruşi nu încetează'', informează într-un comunicat publicat pe contul său de Telegram administraţia militară din zonă. ''Mai concret, în (municipiul) Satrobilsk, fac razii în casele cetăţenilor suspectaţi că sprijină Ucraina şi îi duc pe oameni într-un loc necunoscut de unde nu se mai întorc'', se menţionează în comunicat, care denunţă şi alte abuzuri comise de forţele de ocupaţie.

În localitatea Cimîrivka, invadatorii au jefuit recent o grădiniţă, iar în apropierea Popasna, au furat pietre funerare din cimitir pentru a modifica inscripţiile şi a le reutiliza pentru mormintele soldaţilor ruşi. ''Acest lucru se întâmplă pentru că este de trei ori mai ieftin să facă asta, decât să comande un monument nou'', mai menţionează nota administraţiei militare din Lugansk.

Potrivit analizei de luni a think tank-ul Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), ruşii au continuat pe 9 aprilie să efectueze atacuri la Bahmut unde au reuşit să avanseze și la Avdiivka în Donețk. Potrivit unui oficial ucrainean, la Bahmut şi-au făcut apariţia forțele aeriene ruse (VDV).

Între timp, bloggerii militari ruşi distribuie imagini cu "drumul morții" care duce la Bahmut. Mai multe blindate şi echipamente militare ucrainene ar fi fost filmate pe un drum de acces în oraş, singura rutăd aprovizionare pentru armta ucraineană. 

Rusia trece la tactica "pământului pârjoli" la Bahmut

Comandantul forțelor terestre ucrainene a declarat luni că trupele rusești au trecut la tactica "pământului pârjolit" în orașul Bahmut, și că distrug clădiri și poziții ucrainene cu lovituri aeriene și artilerie, relatează Reuters. "Inamicul a trecut la așa-numita tactică a pământului pârjolit din Siria. Distruge clădiri și poziții cu lovituri aeriene și focuri de artilerie", a declarat generalul-colonel Oleksandr Sîrskîi, comandantul forțelor terestre ucrainene.

"Situația este dificilă, dar controlabilă", a mai spus el. El a declarat că forțele rusești aduc forțe speciale și unități de asalt aeropurtate pentru a le ajuta în atacul asupra orașului, deoarece membrii grupului Wagner sunt "epuizați". Reuters nu a putut verifica în mod independent informaţiile de pe câmpul de luptă.

Denis Puşilin, liderul instalat de ruşi în Doneţk s-a deplasat la Bahmut

Şeful regimului de ocupaţie rus în regiunea ucraineană Doneţk, Denis Puşilin, s-a deplasat în centrul oraşului Bahmut. Potrivit unor imagini postate de Puşilin pe Telegram el poate fi văzut în ţinută de luptă, într-o piaţă acoperită de dărâmături şi care pare a fi Piaţa Libertăţii, în centrul oraşului Bahmut.

"Iată Artiomovsk al nostru (numele rus al oraşului Bahmut) pe cale să fie eliberat de către (grupul paramilitar rus) Wagner. Inamicul nu cruţă oraşul şi nici pe ai săi, împingându-i într-o maşină de tocat carne", afirmă Puşilin în această scurtă înregistrare video nedatată.

În ultimele zile, forţele ucrainene par să fi pierdut teren în centrul oraşului Bahmut, unde s-au deplasat recent mai mulţi corespondenţi de război ruşi, ale căror reportaje arată un oraş devastat.

Oraş cu circa 70.000 de locuitori înainte de conflict, Bahmut este de mai multe luni scena unor lupte teribile. Din cauza duratei bătăliei şi a pierderilor suferite de ambele tabere, oraşul a devenit simbolul luptei între ruşi şi ucraineni pentru control asupra regiunii industriale Donbas.

Trupele ruse au avansat în ultimele luni la nord şi la sud de Bahmut, tăind mai multe drumuri de aprovizionare ucrainene şi cucerind partea sa de est. În ultimele zile, ele par să avanseze în centru, alimentând din nou speculaţiile în ceea ce priveşte o viitoare retragere ucraineană.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

bahmut rusia ucraina
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Unde se pune bicarbonat de sodiu în mașina de spălat rufe ca să curețe petele...
Fanatik.ro
Publicat 25.11.2024
Fenomenul Georgescu. Mâna ieșită din pâclă care ne strânge de gât pe toți
spotmedia.ro
Publicat 25.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Cine e misteriosul bogătaș BOGPR care a făcut campania independentului Călin...
Gandul
Publicat 25.11.2024
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria...
Adevărul
Publicat 25.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 26 noiembrie 2024. Berbecii sunt atenți la cheltuieli. Află...
CaTine
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, candidat independent la Alegerile Prezidențiale 2024....
spynews.ro
Publicat 25.11.2024
Cele mai tari meme-uri după surpriza istorică de la alegerile prezidențiale:...
GSP
Publicat 25.11.2024
Care este averea lui Călin Georgescu! Ce mașină conduce și în ce bancă își...
Click.ro
Publicat 25.11.2024
Informațiile electorale false de pe TikTok. Cum au fost influențați...
Useit
Publicat 25.11.2024
Câți bani ar fi plătit Călin Georgescu pe TikTok pentru a fi promovat de...
Redacţia.ro
Publicat 25.11.2024
Prima declarație de la Kremlin despre victoria lui Călin Georgescu în primul...
libertatea.ro
Publicat 25.11.2024
Taylor Swift a purtat un colier strălucitor cu diamante pentru o cină în New...
ZU
Publicat 25.11.2024
Rețeta simplă de covrigi de casă. Pașii pe care să-i urmezi ca să iasă mai...
Hello taste
Publicat 25.11.2024
Cel mai bun mic dejun pentru copiii care merg la școală. Nutriționiștii...
Deparinti
Publicat 25.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cei mai iubiți 7 actori turci în 2024. Care sunt preferații fanelor din...
Happy
Publicat 25.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să faci maia naturală. Ce tipuri de pâine sunt mai sănătoase
Medicool
Publicat 25.11.2024