Antena LIVE

Curs valutar

Rustem Umerov, ministrul ucrainean al Apărării, anchetat de procurorii anticorupţie. Dosar penal plecat de la achiziţia de arme

Agenţia ucraineană anti-corupţie a deschis un dosar penal în care este implicat ministrul apărării Rustem Umerov, decizie ce ar putea amplifica o dispută în interiorul acestui minister asupra achiziţiilor de armament şi care riscă să tensioneze relaţiile Kievului cu aliaţi occidentali importanţi în războiul cu Rusia, relatează miercuri Reuters, citată de Agerpres.

De la 29.01.2025, 22:00
WhatsApp
Rustem Umerov, ministrul ucrainean al Apărării, anchetat de procurorii anticorupţie. Dosar penal plecat de la achiziţia de arme - Profimedia

Război în Ucraina. Biroul Naţional Anti-Corupţie al Ucrainei (NABU) a transmis că investigaţia sa, cerută de o organizaţie anti-corupţie, va ancheta dacă ministrul Umerov a abuzat de autoritatea sa, dar a oferit puţine detalii. Respectiva organizaţie, Centrul de Acţiune Anticorupţie, l-a acuzat pe ministrul apărării că a acţionat ilegal marginalizându-l pe şeful Agenţiei de Achiziţii pentru Apărare (DPA), al cărui contract Umerov refuză să-l reînnoiască, după ce ministrul a criticat activitatea agenţiei.

Disputa vine într-un moment critic al războiului cu Rusia

Umerov a declarat săptămâna trecută că DPA, agenţie care coordonează achiziţiile militare, nu a reuşit să ofere rezultate pentru forţele ucrainene care luptă pe front, comentarii care au scos public la iveală disputele interne ale ministerului privind achiziţiile de arme. "În pofida anvergurii mediatizate a achiziţiilor, apărătorii noştri din prima linie nu au simţit vreun efect concret", a scris Umerov pe Facebook, care l-a demis pe unul dintre adjuncţii săi responsabili cu achiziţiile de arme şi muniţii.

Disputa vine într-un moment critic al războiului cu Rusia, când preşedintele american Donald Trump reevaluează sprijinul SUA pentru armata ucraineană şi când Kievul încearcă să-şi convingă partenerii occidentali că poate câştiga lupta împotriva corupţiei endemice din Ucraina.

Armele furnizate Ucrainei de aliaţii săi occidentali, inclusiv tancuri, rachete, sisteme antiaeriene şi muniţie, majoritatea acestora fiind donaţii, sunt vitale pentru efortul de război al Kievului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut în mod repetat aliaţilor occidentali să menţină fluxul de arme către armata ucraineană, care continuă să piardă teren pe frontul de est în faţa armatei ruse, la aproape trei ani de la lansarea invaziei ruse.

Autorităţile de la Kiev au expus de la începutul războiului cu Rusia mai multe cazuri de corupţie în armată. Însuşi fostul ministru al apărării Oleksii Reznikov a fost înlocuit în septembrie 2023 de Rustem Umerov în urma unei serii de scandaluri de corupţie în care a fost implicat ministerul său. Preşedintele Zelenski contestă ideea că în Ucraina corupţia este un fenomen endemic şi a promis că, după război, va putea să se ocupe de aceasta.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina ucraina arme coruptie
Întrebarea zilei
Credeţi că va fi recuperat tezaurul dacic furat, după arestarea suspecţilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Traseu modificat pentru autostrada de care au nevoie sute de mii de români. Va...
Fanatik.ro
Publicat 30.01.2025
Enigma speciei care trăiește peste 100 de ani și devine tot mai sănătoasă de...
spotmedia.ro
Publicat 28.01.2025
Cum să reduci costurile la cumpărături: Sfaturi practice pentru economisire
spotmedia.ro
Publicat 25.01.2025
MERCUR retrograd 2025. Zodiile afectate în următoarele luni
Gandul
Publicat 30.01.2025
Ar putea fi mâna Moscovei în accidentul de la Washington? Explicațiile unui...
Adevărul
Publicat 30.01.2025
Cum se înțelege Răzvan Simion cu socrul său. Ce spune Daliana Răducan despre...
A1
Publicat 30.01.2025
Horoscopul zilei de 31 ianuarie 2025. Taurii au nevoie de echilibru în viața...
CaTine
Publicat 30.01.2025
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat...
spynews.ro
Publicat 30.01.2025
„Tată, te rog, iartă-l!”. Mărturia cutremurătoare a tatălui ciclistei...
GSP
Publicat 28.01.2025
Celebrele brăţări spiralate dacice ar fi falsuri elaborate. Niciuna nu a fost...
Click.ro
Publicat 30.01.2025
Funcția Google prin care telefoanele Android devin imposibil de furat. Cum...
Useit
Publicat 30.01.2025
E Sărbătoare mare AZI. Ce trebuie să faci în această zi sfântă pentru a-ti...
Redacţia.ro
Publicat 30.01.2025
O româncă din Germania și-a luat 5 apartamente și un teren. Cum a reușit:...
libertatea.ro
Publicat 30.01.2025
Lady Gaga a vorbit despre eșecul filmului „Joker: Folie à Deux” și reacția...
ZU
Publicat 30.01.2025
Tartă Tatin cu pere. Un desert clasic franțuzesc
Hello taste
Publicat 30.01.2025
Cum să folosești eficient alocațiile pentru copii în 2025
Deparinti
Publicat 30.01.2025
Cele mai bune seriale în care a jucat Hande Ercel. Combinația perfectă între...
Happy
Publicat 29.01.2025
Florin Piersic a împlinit 89 de ani! Ce dorință și-a pus marele actor
BZI
Publicat 28.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Corpi cetonici în urină: ce înseamnă, care sunt cauzele și când este...
Medicool
Publicat 30.01.2025