SCÂRBOS!!! Cu ce a trăit o lună în NAS fără să aibă habar
O rezidentă în vârstă de 24 de ani din Scoţia a avut parte de o întâmplare şocantă! A trăit, timp de o lună, cu o lipitoare în nas, după ce a vizitat Africa de Sud
De Redactia Observator la 13.10.2014, 22:39O rezidentă în vârstă de 24 de ani din Scoţia a avut parte de o întâmplare şocantă! A trăit, timp de o lună, cu o lipitoare în nas, după ce a vizitat Africa de Sud
O să vă întrebaţi cum a fost posibil să nu îşi dea seama! Ei bine, aceasta a crezut că sângerările sunt cauzate de accidentul de motocicletă avut cu două zile înainte de excursia din Africa, nebănuind nicio secundă ce avea să urmeze. Într-o zi, în timp ce făcea dus, din cauza căldurii şi aburilor, lipitoarea de peste 7 centimetri a început să iasă, spre uimirea tinerei.
"A căzut cerul peste mine, am crezut, iniţial, că era un vierme, m-am speriat foarte tare", a spus aceasta pentru BBC.
Medicii au reuşit să îi scoată parazitul fără nicio problemă şi au atenţionat-o să fie mai atentă atunci când face baie în ape murdare.