Sfârşit cumplit pentru o familie de români din Bologna. Mama şi cei trei copii au murit, după ce flăcările au cuprins apartamentul de la periferie
Trei copii mici au murit într-un incendiu izbucnit în noaptea de joi spre vineri la Bologna, în nordul Italiei, iar mama minorilor, în vârstă de 32 de ani şi originară din România, a decedat în timp ce era transportată la spital, au informat vineri pompierii, scrie Agerpres.
De Redactia Observator la 15.03.2024, 10:27Femeia şi copiii ei - doi gemeni de un an şi un minor de 6 ani, şi-au pierdut viaţa în incendiul care a izbucnit într-un apartament de la periferia oraşului, în pofida intervenţiei serviciilor medicale de urgenţă, a pompierilor şi a poliţiei.
Deocamdată cauza incendiului nu este cunoscută, deşi primele ipoteze se referă la un posibil scurtcircuit provocat de o sobă electrică, potrivit aceloraşi surse, citate de presa locală.
Apartamentul a fost sigilat cât timp se desfăşoară o expertiză pentru a stabili în detaliu originea incendiului, iar procuratura a deschis o anchetă. "Cu profundă durere transmitem condoleanţe în urma acestei cumplite targedii, care a distrus o tânără familie", a declarat primarul din Bologna, Matteo Lepore.