Antena LIVE

Curs valutar

Şi Ucraina se pregăteşte să trimită deţinuţii pe front. Proiectul de lege, aprobat de Parlamentul din Kiev în primă lectură

Război în Ucraina. Autorizarea deţinuţilor ucraineni să servească în armată a fost aprobată miercuri în primă lectură de parlamentul de la Kiev, care a votat un proiect de lege menit să aducă noi soldaţi în rândul trupelor diminuate şi epuizate după mai mult de doi ani de război cu Rusia, relatează Reuters, informează Agerpres.

De la 10.04.2024, 18:52
WhatsApp
Profimedia

Proiectul prevede că deţinuţii care se alătură armatei pot fi eliberaţi condiţionat. Nu vor putea beneficia însă de prevederile legii cei condamnaţi pentru crime împotriva umanităţii, violenţe sexuale, asasinate şi delicte împotriva securităţii naţionale. Încă nu este clar cu câţi soldaţi îşi va putea suplimenta efectivele armata ucraineană prin încorporarea deţinuţilor care vor deveni astfel eligibili să i se alăture. Proiectul ar mai putea suferi modificări înaintea votului final, pentru a elimina riscurile de corupţie, afirmă un parlamentar, Iaroslav Jelezniak.

Valeri Zalujnîi ceruse recrutarea a încă aproximativ 500.000 de soldaţi

Un proiect de lege separat care creşte amenzile pentru cetăţenii ucraineni care se sustrag mobilizării în armată a fost votat tot în primă lectură. Legislativul de la Kiev a început de asemenea examinarea versiunii finale a unui proiect de lege complex referitor la revizuirea procesului de mobilizare, după mai multe luni de critici şi discuţii, un vot asupra acestuia fiind aşteptat joi. Kievul încearcă să mobilizeze noi soldaţi pentru a înlocui pierderile şi a face măcar o rotaţie parţială a trupelor epuizate după mai mult de doi ani de război.

Fostul comandant-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, demis în februarie de preşedintele Volodimir Zelenski, ceruse recrutarea a încă aproximativ 500.000 de soldaţi. Dar înlocuitorul acestuia, generalul Oleksandr Sîrski, a declarat apoi că nu este nevoie chiar de atâţia noi soldaţi, fără însă a oferi o estimare. Între timp, preşedintele Zelenski a promulgat săptămâna trecută o lege care scade vârsta de mobilizare militară de la 27 la 25 de ani. El i-a demis anul trecut pe toţi comandanţii comisariatelor militare din ţară pentru a elimina un vast sistem corupt prin care bărbaţii încorporabili se sustrag mobilizării prin oferirea unor sume de bani şi le-a cerut bărbaţilor ucraineni care au părăsit ţara să revină în Ucraina pentru a lupta pe front sau pentru a lucra şi plăti impozite.

Conform legii marţiale adoptate odată cu lansarea invaziei ruse, bărbaţii apţi să servească în armată cu vârste între 18 şi 60 de ani au interdicţie de a părăsi teritoriul naţional. Totuşi, mulţi bărbaţi ucraineni au reuşit să părăsească ţara.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

razboi ucraina rusia ucraina detinuti lege parlament
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024