Un şofer român, prins conducând în Spania cu căştile pe urechi şi uitându-se la film pe tabletă
Un şofer român a fost prins conducând în Spania cu căştile pe urechi şi uitându-se la film pe tabletă. În plus, acesta era şi băut.
De Redactia Observator la 14.11.2018, 10:11Un şofer român a fost prins conducând în Spania cu căştile pe urechi şi uitându-se la film pe tabletă. În plus, acesta era şi băut.
Şoferul în vârstă de 41 de ani a fost prins sâmbătă la Bera, lângă Pamplona, pe N 121 A, drum naţional, poliţiştii oprindu-l pentru că avea căşti pe urechi şi nu părea deloc atent la şosea. Când l-au oprit, au descoperit că acesta se uita la un film, pe o tabletă prinsă de bord în dreptul banchetei din dreapta şi îndreptată spre scaunul şoferului.
N.M.S, aşa cum a fost identificat românul cu iniţialele numelui său de către deia.eus, a fost testat cu aparatul etilotest şi agenţii au descoperit faptul că avea o alcoolemie de 0,68 miligrame de alcool pe litru de aer.
Un judecător din Pamplona a decis marţi ca românul să plătească o amendă de 1060 de euro, dintre care 100 de euro pentru că se uita la film, iar 960 de euro pentru alcoolemie. De asemenea permisul românului a fost suspendat pentru o perioadă de 8 luni.