Şoigu, despre contraofensiva ucraineană: "Nu şi-a atins obiectivele pe niciun front". Ministrul rus al Apărării recunoaşte că sunt "tensiuni" în Zaporojie
Război în Ucraina. Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a afirmat marţi că contraofensiva ucraineană este complet lipsită de succes, însă a recunoscut că există tensiuni în regiunea Zaporojie din sudul Ucrainei, controlată de Rusia, transmite Reuters, citat de Agerpres.
De Redactia Observator la 05.09.2023, 14:41"Forţele armate ale Ucrainei nu şi-au atins obiectivele pe niciun front", a susţinut Şoigu, potrivit unui comunicat al Ministerului Apărării de la Moscova. "Inamicul a angajat brigăzi din rezerva strategică, al căror personal a fost instruit de instructori occidentali".
Reuters reaminteşte că regiunile ocupate de forţele ruse după invadarea Ucrainei în februarie 2022 au creat o legătură terestră între teritoriul rus şi peninusula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014.