Antena LIVE

Curs valutar

"Soldații ruși m-au violat și mi-au ucis soțul". Mărturia cutremurătoare a unei ucrainence care a fost violată sub amenințarea armei

Rușii și cecenii s-au retras din zonele din jurul Kievului, însă localnicii vor trăi pentru totdeauna cu trauma acestui război. Apar tot mai multe mărturii depre violuri, torturi și crime ale căror victime au căzut civilii, potrivit BBC.

De la 12.04.2022, 11:58
"Soldații ruși m-au violat și mi-au ucis soțul". Mărturia cutremurătoare a unei ucrainence care a fost violată sub amenințarea armei BBC / Captură video

Pe 7 martie, viața Annei, o femeie de 50 de ani dintr-un orășel de lângă Kiev s-a schimbat radical, după ce un soldat străin a dat buzna în casă. “Sub amenințarea armei m-a târât afară din casă și mi-a cerut să mă dezbrac. Apoi m-a violat”. 

Anna spune că atacatorul său era un soldat tânăr, de origine cecenă, din armata aliată Moscovei. 

„În timp ce mă viola, alți patru soldați au intrat în casă. Am crezut că atât mi-a fost. Dar l-au luat cu ei; de atunci nu l-am mai văzut”. Victima crede că a fost salvată de alte unități ruse. Când s-a întors în casă, ucraineanca și-a găsit soțul împușcat în abdomen. 

“A încercat să vină după noi, să mă salveze, dar a fost lovit de o ploaie de gloanțe”. Cei doi soți au încercat să găsească adăpost în casa unui vecin, dar nu l-au putut transporta la spital pe bărbatul rănit, din cauza luptelor din stradă. Acesta a murit două zile mai târziu, din cauza rănilor. Femeia a fost nevoită să-și îngroape soțul în curtea din spatele casei.  

Soldații care au salvat-o, au rămas câteva zile în casa ei și i-au cerut lucrurile soțului ei. "Când au plecat, am găsit droguri și Viagra. Se drogau și erau deseori beți. Cei mai mulți dintre ei sunt ucigași, violatori și jefuitori. Doar câțiva sunt în regulă", mărturisește femeia.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

africa agresiune ancheta rusia vladimir putin
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Stațiunea abandonată, de la munte, care încearcă să renască din propria...
Fanatik.ro
Publicat 20.09.2024
Mormântul unui copil vampir, descoperit în Polonia
spotmedia.ro
Publicat 19.09.2024
Cu câți lei a ajuns să se vândă 1 kg de vinete, în Carrefour. Reacția...
Gandul
Publicat 21.09.2024
Cine salvează UE și România de la dezastru. Expert: „S-au împușcat într-un...
Adevărul
Publicat 21.09.2024
Lora și Ionuț Ghenu s-au căsătorit civil. Cum a arătat cântăreața în ziua...
A1
Publicat 19.09.2024
Horoscopul zilei de 22 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să se...
CaTine
Publicat 21.09.2024
Irinel Columbeanu și-a găsit liniștea alături de o altă femeie! Cine îi...
spynews.ro
Publicat 20.09.2024
Viața în România a unui străin aflat la 11.000 km distanță de casă. Ce a...
GSP
Publicat 21.09.2024
Medana, replică tranșantă pentru Larisa Uță, fosta soție a lui Alin Oprea!...
Click.ro
Publicat 20.09.2024
Pământul va avea o mini-Lună timp de câteva săptămâni. Cum e posibil
Useit
Publicat 21.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Marcel Ciolacu, prima apariție publică alături de soție după mulți ani. Cum...
Redacţia.ro
Publicat 20.09.2024
„Colonelul zis «Tigrul» s-a îmbătat și a trimis zeci de oameni la moarte,...
libertatea.ro
Publicat 20.09.2024
Britney Spears a dezvăluit că a eliminat oameni din viața ei din cauza...
ZU
Publicat 21.09.2024
Ruladă cu gem de căpșuni. Un desert simplu, delicios și aspectuos
Hello taste
Publicat 20.09.2024
Sarea în alimentația bebelușului. Cât de sănătoasă este și de la ce...
Deparinti
Publicat 21.09.2024
Marile controverse din jurul candidaților la alegerile prezidențiale. De la...
ziare.com
Publicat 21.09.2024
Fiica faimoasei Adamari López este model la vârsta de 9 ani. Alaïa a îmbrăcat...
Happy
Publicat 20.09.2024
Cele mai importante analize de sânge pe care toată lumea trebuie să le facă
Medicool
Publicat 21.09.2024
"Spun de trei ani! Asta e problema la Rapid". Daniel Pancu a intervenit şi a...
orangesport.ro
Publicat 19.09.2024