Antena LIVE

Curs valutar

Spania a adoptat definitiv legea care consideră viol orice act sexual fără consimţământ explicit: "Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violenţă sau intimidare"

Parlamentul spaniol a adoptat forma finală a legii care instituie obligaţia consimţământului explicit pentru un act sexual, în caz contrar acesta poate fi considerat viol conform prevederilor acestei noi legi promovate de guvernul de stânga după un viol colectiv survenit în anul 2018, potrivit Agerpres.

De la 26.08.2022, 12:47
WhatsApp
Noua lege impusă de în Spania, pentru combaterea abuzului sexual și al violenței domestice Shutterstock

''Ţara noastră înscrie în sfârşit în legislaţia sa consimţământul ca fiind elementul central al relaţiilor noastre sexuale. Femeile nu vor mai trebui să demonstreze că a existat violenţă sau intimidare într-o agresiune pentru ca aceasta să fie recunoscută ca agresiune sexuală'', a declarat ministrul spaniol al egalităţii Irene Montero despre legea supranumită ''numai un da este un da''.

Legea a fost luată pentru combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Guvernul de stânga spaniol condus de premierul socialist Pedro Sanchez afirmă că în această chestiune a consimţământului explicit s-a inspirat din Convenţia de la Istanbul a Consiliului Europei pentru combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, convenţie pe care şase state membre ale UE (Bulgaria, Republica Cehă, Ungaria, Lituania, Letonia şi Slovacia) nu au ratificat-o, considerând că ea promovează ideologia de gen.

Irene Montero a recunoscut că în noua lege s-a inspirat şi dintr-o lege similară adoptată de Suedia, ţară unde în urma aplicării respectivei legi a crescut numărul condamnărilor pentru viol. Stabilirea consimţământului explicit pentru ca un act sexual să nu fie considerat viol este o practică minoritară în Europa, dar Comisia Europeană a prezentat în luna martie un proiect de directivă prin care urmăreşte să unifice definiţia delictului de viol în toate cele 27 de state membre ale UE, în sensul ca acest delict să fie stabilit pentru orice raport sexual ''neconsimţit'', fără a mai fi nevoie de dovedirea ameninţării sau folosirii forţei.

Pe acelaşi subiect

Adoptarea acestei legi vine în urma unui caz de abuz sexual, petrecut în 2018

Guvernul spaniol a motivat adoptarea acestei legi şi printr-un caz de viol colectiv petrecut în anul 2018, aşa-numitul caz al ''haitei'', în urma căruia 5 bărbaţi au fost condamnaţi la 15 ani de închisoare după ce au violat o fată de 18 ani la Pamplona.

Spania este considerată o ţară aflată în avangarda feminismului de la adoptarea în 2004, sub un precedent guvern socialist, a unei legi care introduce diferenţa de gen drept circumstanţă agravantă a violenţelor.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

spania lege viol abuz
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024