Specialiştii olandezi speră să rezolve în câteva zile criza provocată de nava cargo eşuată în Canalul Suez
Ieri au avut loc două noi tentative de degajare a uriaşului cargou eşuat care blochează trecerea prin Canalul Suez. Dar nava gigant a putut fi mişcată doar foarte puţin.
De Redactia Observator la 28.03.2021, 09:20- Criza provocată de nava cargo eşuată în Canalul Suez riscă să devină cea mai mare din istorie.
Specialiştii olandezi chemaţi în ajutor speră să o elibereze peste câteva zile. Directorul Administraţiei canalului a mărturisit, însă, că nu ştie când se va putea relua traficul.
La intrările în Canalul Suez aşteaptă, acum, peste 300 de nave. Unele transportă animale vii, iar ecologiştii se tem că acestea ar putea muri de foame şi de sete.
Nava cargo eşuată în Canalul Suez a fost implicată într-un incident în Hamburg
În porturile româneşti au fost oprite toate navele încărcate cu animale care ar fi urmat să treacă prin canal.
Cauza accidentului nu a fost încă stabilită, dar acelaşi cargou imens a fost implicat, în 2019, într-un incident la Hamburg. Atunci a avariat grav un feribot şi a fost în pericol să se lovească de chei.