Statele Unite impun restricţii majore pentru europeni
SUA impune restricţii majore pentru ţările europene în criza coronavirusului. Preşedintele Donald Trump a anunţat aseară că toate formele de călătorie dinspre Europa către Statele Unite vor fi suspendate pentru 30 de zile, iar măsura drastică va afecta şi convoaiele de marfă.
De Redactia Observator la 12.03.2020, 11:35SUA impune restricţii majore pentru ţările europene în criza coronavirusului. Preşedintele Donald Trump a anunţat aseară că toate formele de călătorie dinspre Europa către Statele Unite vor fi suspendate pentru 30 de zile, iar măsura drastică va afecta şi convoaiele de marfă. După ce declaraţia a stârnit un val de reacţii, autorităţile americane au nuanţat informaţia, spunând că cetăţenii americani, dar şi statele din afara spaţiului Schengen vor fi exceptate. Măsuri severe se iau şi în Italia, unde toate activităţile comerciale cu excepţia farmaciilor şi a magazinelor care vând bunuri de primă necesitate vor fi suspendate până la 25 martie.
Donald Trump, preşedinte SUA - Vom suspenda toate călătoriile din Europa către Statele Unite pentru următoarele 30 de zile. Restricţiile nu se vor aplica pentru Marea Britanie.
Măsurile dure intră în vigoare vineri, la miezul nopţii, şi vin după ce, peste Ocean, au fost înregistrate peste 1.300 de infecţii în 41 din cele 50 de state ale SUA. În 23 dintre ele s-a declarat stare de urgenţă.
Totuşi, după anunţul oficial, canalele de comunicare din Statele Unite au nuanţat informaţia. Liderul de la Casa Albă a spus că transporturile de mărfuri nu vor fi afectate, iar specialiştii anunţă că cetăţenii americani, rezidenţii şi o parte din familiile acestora, vor putea în continuare să călătorească între cele două continente, dar s-ar putea confrunta cu carantina.
Între timp, NBA a anunţat că va suspenda meciurile după ce un sportiv de la formaţia Utah Jazz a fost depistat cu coronavirus. Iar tradiţionala paradă de Saint Patrick din New York a fost anulată.
=Nici vedetele de la Hollywood nu sunt ferite de virus. Aflaţi în Australia, Tom Hanks şi soţia sa Rita Wilson au anunţat că au fost infectaţi cu coronavirus şi că vor urma toate recomandările autorităţilor.
În Europa, Guvernul Italiei a continuat seria de măsuri extraordinare după ce a decis ca întreg teritoriul să se afle în "carantină."
Giuseppe Conte, premierul Italiei - Toate activităţile comerciale, de vânzare cu amănuntul, cu excepţia magazinelor care vând bunuri de primă necesitate şi a farmaciilor, sunt suspendate. Închidem comerţul, barurile, pub-urile, restaurantele. Livrarea la domiciliu rămâne permisă.
Premierul Conte a cerut tuturor companiilor a căror activitate nu este esenţială pentru producţie să suspende activitatea şi a cerut oamenilor să-şi limiteze cât mai mult deplasările.
Matteo Salvarani, polițist - Singurele motive pentru care oamenii au voie să circule sunt cele legate de sănătate, întoarcerea acasă sau motive profesionale.
Băncile şi oficiile poştale rămân deschise, iar utilităţile şi transportul public vor fi garantate în continuare.
În ultimele 24 de ore, s-a înregistrat un nou record sumbru de decese, 196, iar bilanţul total a ajuns la 827.
În mediul online, cadrele medicale au început o campanie prin care cer oamenilor să rămână în case.
Numărul infecţilor a crescut cu peste 22% şi a depăşit 12.400. Printre bolnavi se numără şi fundaşul echipei de fotbal Juventus Torino, Daniele Rugani. Atât Juventus, cât şi Inter Milano, echipa împotriva căreia a jucat în weekend, au anunţat că vor izola la domiciliu toţi angajaţii.
Sunt peste 2200 de cazuri şi în Spania şi Franţa, iar în Germania numărul se apropie de 2.000.
În Marea Britanie, unde sunt 450 de cazuri, oamenii s-au luat la bătaie în supermarketuri pentru alimente şi hârtie igienică.
ONU a făcut apel la acţiune şi la unitate în lume.
Gutteres Antonio, secretar general ONU - Nu putem lăsa frica să devină virală. Cer guvernelor de pretutindeni să intesifice eforturile, acum.
Decizia OMS de a declara pandemia a fost resimţită şi pe Wall Street, unde cei mai importanţi indici bursieri au întregistrat scăderi între 4 şi 6 procente. Criza este resimţită şi la nivel educaţional, unde ultimele date arată că peste 20% dintre elevii şi studenţii de pe mapamond nu merg la cursuri.