Sudul Chinei este paralizat de un ciclon tropical
Un ciclon tropical, ce se apropie de provincia Hainan, din sudul Chinei, a paralizat regiunea! Ploile torenţiale au declanşat inundaţii, iar maşinile abia au reuşit să treacă prin apa acumulată pe carosabil.
De Redactia Observator la 08.09.2014, 08:50Un ciclon tropical, ce se apropie de provincia Hainan, din sudul Chinei, a paralizat regiunea! Ploile torenţiale au declanşat inundaţii, iar maşinile abia au reuşit să treacă prin apa acumulată pe carosabil.
Transportul feroviar a fost suspendat pe termen încă nedefinit, ca măsură de precauţie, iar sute de zboruri au fost anulate.
Hainan a intrat sub atenţionare de cod portocaliu de furtuni, în aşteptarea ciclonului ce ar putea ajunge deasupra sa în cursul zilei de astăzi.