Antena LIVE

Curs valutar

Surpriză pentru vizitatorii unei grădini zoologice din Germania. O femelă de urs polar a dat naştere la doi pui

O femelă de urs polar de la o grădină zoologică din oraşul Karlsruhe, situat în sud-vestul Germaniei, a dat naştere la doi pui, însă există riscul ca aceştia să nu supravieţuiască, a anunţat sâmbătă instituţia.

De la 03.11.2024, 11:48
WhatsApp
Doi pui de urs polar s-au născut la o grădină zoologică din Germania Profimedia

Femela de urs polar, pe nume Nuka, a născut pentru prima oară. Totodată, naşterea unui urs polar la grădina zoologică din Karlsruhe reprezintă o premieră după anul 1991, după cum a declarat directorul instituţiei, Matthias Reinschmidt.

Urşii polari se retrag de obicei în bârlog cu câteva săptămâni înainte de a naşte, însă cei doi pui au venit pe lume într-un spaţiu exterior al grădinii. Reinschmidt a menţionat că rata mortalităţii în rândul urşilor polari tineri este, în general, foarte ridicată "chiar şi în condiţii normale - atât în natură, cât şi la grădina zoologică".

"Probabilitatea de supravieţuire este extrem de redusă atunci când un pui se naşte într-o incintă aflată în aer liber", a adăugat el.

Pentru a creşte şansele de supravieţuire ale puilor, zona din jurul incintei în care s-au născut a fost izolată pentru vizitatori, iar panourile de sticlă care înconjoară spaţiul au fost vopsite în alb, pentru un plus de intimitate. "Acest lucru îi permite lui Nuka, care se află într-o jumătate de peşteră deschisă în partea din faţă, să aibă grijă de cei doi pui, cât mai netulburată posibil", a declarat directorul.

Nuka a fost adusă în martie la grădina zoologică din Karlsruhe de la Pairi Daiza Zoo din provincia belgiană Hennegauins, în cadrul programului european EEP pentru specii ameninţate cu dispariţia. Ea s-a născut la 26 noiembrie 2016 la Grădina Zoologică Aalborg din Danemarca, potrivit Agerpres. Partenerul ei, Kap, care s-a născut la Moscova în 2000, este considerat unul dintre cei mai valoroşi urşi polari din punct de vedere genetic din cadrul programului EEP. El s-a mai reprodus o singură dată anterior, la Hamburg.

Urşii polari sunt consideraţi specie pe cale de dispariţie. Populaţia din sălbăticie este estimată la aproximativ 25.000 de exemplare. Aceste animale trăiesc în diferite zone din regiunea polară nordică. EEP îşi propune să menţină o rezervă de urşi polari, în grija specialiştilor. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ursi polari germania gradina zoologica
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025