Antena LIVE
Foto

Surpriza unei adolescente care a aflat că este gravidă abia când a intrat în travaliu. Tânăra din UK credea că are probleme cu spatele

O adolescentă care a continuat să aibă menstruații regulate și să poarte aceleaşi haine a fost șocată să descopere că este însărcinată abia după ce a intrat în travaliu.

De la 27.05.2021, 16:00
Surpriza unei adolescente care a aflat că este gravidă abia după ce a intrat în travaliu Profimedia Images

Ellisha Ford, în vârstă de 17 ani, nu avea nici cea mai mică idee ce o aşteaptă, având în vedere că abdomenul ei a rămas plat pe parcursul celor nouă luni de sarcină. Aceasta îşi continua viaţa şi activităţile zilnice fără probleme. 

Studenta a făcut și teste de sarcină, inclusiv în aceeași dimineață în care a şi născut, dar au ieşit întotdeauna negative. Singurul semn a fost în luna martie, când i s-au făcut analize de sânge și încă un test de sarcină - şi acela ieşise negativ - după ce a acuzat mai multe dureri de spate.

Medicul a spus că cel mai probabil durerile vin din cauza unor afecţiuni ale spatelui. Abia la 43 de săptămâni a mers să vadă un medic pentru o durere de stomac, când a fost descoperit adevărul incredibil.

Ellisha, din Coalville, Leicestershire, și-a amintit cum medicul i-a atins stomacul și chiar în acel moment a avut o contracție. I s-a făcut o ecografie și și-au dat seama că era în travaliu, cu o dilatație de 6 cm.

Pe acelaşi subiect

Cadoul neaşteptat i-a adus nespusă bucurie

Micul bebeluș Harper s-a născut câteva ore mai târziu, fericit și sănătos, iar mama și fiul s-au reunit cu bine în ciuda sosirii sale surprinzătoare. Ellisha a spus: ''De îndată ce doctorul mi-a pus presiune pe stomac - totul a fost cu adevărat ciudat. Și apoi au verificat și am aflat că am o dilataţie de 6 cm și mi-au spus că voi naşte în seara aceea''.

Adolescenta și-a continuat viața normal, până la trei săptămâni înainte de naștere, când a mers la o consultaţie de rutină pentru spate la clinică - ziua respectivă trebuia să fie chiar data scadenței, conform Mirror

''Când mi l-au dat înapoi, am fost şocată că el este al meu. A fost chiar ciudat și nu știam ce să cred despre asta''. De atunci au trecut aproape nouă luni de când tânăra mămică se bucură de darul neaşteptat pe care l-a primit. 

Ți-a plăcut acest articol?

sarcina gravida adolescenta copil travaliu
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024