Talibanii s-au filmat în palatul luxos al unuia dintre cei mai aprigi dușmani ai lor. Liderul militar a fugit în Uzbekistan
Talibanii au publicat imagini cu luxul orbitor din palatul unui oficial militar afgan, care a fugit, sâmbătă, din calea insurgenților din orașul Mazar-i-Sharif.
De Redactia Observator la 16.08.2021, 11:23Abdul Rashid Dostum este unul dintre cei cei mai cunoscuți lideri militari regionali din Afganistan. Oficialul conducea trupe formate din mii de soldați și era cunoscut drept unul dintre cei mai aprigi dușmani ai insurgenților, scrie Al Arabiya.
Sâmbătă, Dostum a fugit din orașul Mazar-i-Sharif, înainte de a fi ocupat de talibani, și s-a refugiat în Uzbekistan, scrie Al Arabiya. Dostum și Atta Mohammad Noor, un alt lider militar și guvernatorul provinciei Balkh, au purtat războaie în Afganistan încă din perioada invaziei sovietice.
După retragerea trupelor NATO, în câteva săptămâni talibanii au recucerit întreaga ţară, duminică preluând controlul asupra palatului prezidenţial. Preşedintele Ashraf Ghani a părăsit ţara, anunţând că a făcut asta pentru a evita vărsarea de sânge. Aparent, el se află în Tadjikistan.
După preluarea controlului, talibanii au declarat că oamenii vor putea să îşi reia activităţile obişnuite curând şi unul dintre lideri a declarat pentru Reuters că „viaţa normală va continua într-un mod mult mai bun”.