Un tânăr care și-a revenit dintr-un accident grav s-a trezit peste noapte pictor
După un accident care l-a ucis, un american din Carolina de Nord s-a trezit, peste noapte, pictor. Chiar dacă nu studiase artele și nu știa că e talentat, de cum a pus mâna pe o pensulă, a realizat tablouri impresionante. Este un miracol medical, denumit sindromul dobândit al savantului.
De Redactia Observator la 04.01.2020, 23:18După un accident care l-a ucis, un bărbat din statul american Carolina de Nord s-a trezit, peste noapte, pictor. Chiar dacă nu studiase artele și nu știa că e talentat, de cum a pus mâna pe o pensulă, a realizat tablouri impresionante. Este un miracol medical, denumit sindromul dobândit al savantului.
Fiecare tuşă de culoare pe care Scott o adaugă pe pânză spune o poveste. Povestea vieţii lui. Pare greu de crezut, dar până acum patru ani, nu a ţinut niciodată pensula în mână. Era reprezentant de vânzări auto şi nu avea niciun talent artistic. Un accident i-a schimbat viaţa.
SCOTT MELE, pictor: Am 42 de ani. Mi-am dat restart la 38.
La 38 de ani, o maşină a intrat în el cu peste 100 de kilometri pe oră. A suferit un traumatism grav la cap şi apoi a intrat în depresie. Câteva luni mai târziu, a simţit brusc nevoia să picteze.
SCOTT MELE, pictor: A fost pentru prima oară în patru luni când am întâlnit ceva cu care aveam o legătură, ceva ce era al meu. Atunci am simţit că acesta sunt eu.
De atunci, a devenit pictor - un mister şi pentru el, şi pentru cei care îl cunoşteau, dar şi pentru medicină. Miracolul care i s-a întâmplat lui Scott Mele se numeşte Sindromul Dobândit al Savantului. Un fenomen inexplicabil prin care, în urma unor lovituri puternice la cap, anumiţi oameni se trezesc. geniali. O parte a creierului se activează uneori automat, după astfel de traume. Există câteva zeci de cazuri în toată lumea.
SCOTT MELE, pictor: Am luat-o de la capăt la 38 de ani şi a trebuit să mă regăsesc, să decid ce voi face în continuare şi cum voi face acest lucru.
Povestea lui Scott aminteşte şi de alte cazuri la fel de misterioase. Spre exemplu, un alt american rănit la cap de un tâlhar s-a trezit peste noapte mtematician, iar un chirurg lovit de fulger a ajuns să compună un întreg concert pentru pian, deşi nu studiase niciodată muzica.