Rusoaică de 22 de ani, autodeclarată vampir, și-a înjunghiat iubitul, crezând că e un vârcolac
O tânără de 22 de ani din Novosibirsk, Rusia, a ajuns la închisoare în urma unui gest inexplicabil. Femeia, care se considera vampir, și-a înjunghiat în piept iubitul, crezând că e un vârcolac.
De Redactia Observator la 16.11.2018, 17:30O tânără de 22 de ani din Novosibirsk, Rusia, a ajuns la închisoare în urma unui gest inexplicabil. Femeia, care se considera vampir, și-a înjunghiat în piept iubitul după o noapte romantică, crezând că e un vârcolac.
Ekaterina Tirskaya, o tânără rusoaică de o frumusețe răpitoare, care se credea Elena Gilbert, caracterul din serialul de fantezie The Vampire Diaries, a ajuns în spatele gratiilor, după ce psihologii și psihiatrii au decis că era în deplinătatea facultăților mintale atunci când și-a înjunghiat iubitul.
Explicația femeii, cum că ea este vampir, iar bărbatul vârcolac, nu prea a reușit să convingă judecătorii.
Potrivit Daily Mail, atacul a avut loc chiar după prima lor noapte romantică. Cei doi s-au cunoscut pe social media și au dormit împreună, însă situația a scăpat de sub control a doua zi, dis de dimineață, când Ekaterina s-a schimbat complet și a declarat că este într-o misiune de a ucide vârcolaci.
Neinspirat, bărbatul a replicat că el nu crede în astfel de lucruri, după care a trimis-o acasă. Femeia nu a stat prea mult pe gânduri, a luat un cuțit din bucătărie și a atacat imediat după ce "vârcolacul" a ieșit din toaletă. Acesta a reușit să prindă cuțitul, doar că tânăra a luat rapid altul și i l-a înfipt în piept.
Bărbatul a ieșit imediat din apartament și a început să strige după ajutor, iar vecinii au sunat la urgențe. Din fericire, deși rănit grav, a scăpat cu viață.
Atacul a avut loc în luna februarie a acestui an, iar acum Ekaterina Tirskaya a fost condamnată la doi ani și jumătate de închisoare, plus plata a 4.400 de euro despăgubiri morale.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și