Tânără sfâșiată de un aligator, în timp ce înota într-un iaz din Florida: Este şocant. Nu vreau să apară mai multe cadavre
O femeie a fost găsită moartă într-un iaz din Florida, după ce a fost ucisă cu sălbăticie de un aligator, potrivit rapoartelor autorităţilor locale.
De Redactia Observator la 07.07.2021, 22:42Poliţiştii au declarat că au fost chemați în apropierea unui iaz din Valrico, chiar de Ziua Independenței. Localnicii au intrat în alertă, iar oamenii legii au sosit imediat după ora 20:30, după ce trupul femeii a fost văzut de către un trecător.
Tânăra înota frecvent în respectivul iaz
Şeriful comitatului Hillsborough a spus că este cunoscut faptul că aligatorii frecventează iazul din zonă în care a fost descoperit cadavrul. Potrivit presei locale, femeia, care are 29 de ani și care nu a fost numită, era cunoscută că înota în mod regulat în respectivele ape, potrivit Mirror.
Medicul legist nu a specificat încă o cauză exactă a decesului. O anchetă este în curs de desfăşurare în acest sens. Șeriful Chad Chronister a declarat pentru WFLA: ''Ce sfârșit tragic pentru vacanța de 4 iulie pentru familia și prietenii acestei femei. Vreau să le mulțumesc partenerilor noștri locali pentru cooperarea lor în ceea ce priveşte această investigație, în timp ce lucrăm pentru a afla cu exactitate ce a dus la moartea ei''.
- Mărturia tinerei salvate de sora ei geamănă din fălcile unui crocodil, în Mexic: ''Am crezut că brațul meu a...
- Tânăra salvată de sora ei din fălcile unui crocodil, în Mexic, a ieşit din comă şi respiră singură: ''M-a...
- O femeie luptă să trăiască, după ce sora ei geamănă a salvat-o din fălcile unui crocodil, în Mexic
Chad Matthews, un localnic care lucrează lângă iaz, a declarat: ''Este sezonul de reproducere și practic femelele depun ouă și cuibăresc. Cu siguranță ar putea fi o situație nefericită pentru oricine ar fi intrat în apă. Există un aligator acolo, care are probabil între 2 și 3 metri, cel puțin aşa era acum câțiva ani. Este acolo de ani de zile, din câte știu. Știu că oamenilor le plăcea să arunce bezele și să hrănească aligatorul."
Michael Edge, care lucrează şi el în apropiere, ar fi numit descoperirea ''șocantă''. El a spus: "Este sincer șocant. Este literalmente pentru prima dată când am auzit de asta. Nu au menționat nimic în zonă. Sper doar că nu devine ca un obicei. Nu vreau să apară mai multe cadavre. Ar fi cu adevărat înfricoșător."