Teoria conspiraţiei? Câţi musulmani sunt de fapt în Europa
În 2015, sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au luat cu asalt Europa. Criza refugiaţilor a declanşat o adevărată criză pe continentul european, ţări precum Grecia, Turcia, Ungaria fiind afectate în mod direct de valul de migranţi.
De Redactia Observator la 14.12.2016, 19:52- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În 2015, sute de mii de musulmani din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu au luat cu asalt Europa. Criza refugiaţilor a declanşat o adevărată criză pe continentul european, ţări precum Grecia, Turcia, Ungaria fiind afectate în mod direct de valul de migranţi.
De atunci, valul de migranţi a trecut de ordinul milioanelor, iar principalii lideri europeni încearcă să găsească soluţii pentru acest fenomen.
Modul în care sunt priviţi musulmanii s-a schimbat dramatic în urma atentatelor teroriste ce au avut loc în întreaga lume, iar teorii ale conspiraţiilor nu au încetat să apară.
Iată însă că un studiu realizat recent susţine că populația din țările occidentale supraestimează semnificativ procentul musulmanilor care trăiesc în ţările lor.
Numărul real al musulmanilor în ţările europene
Franța se află în fruntea listei țărilor occidentale în care populația supraestimează într-un mod semnificativ dimensiunea și creșterea minorităților musulmane din statele lor, se arată într-un raport făcut public miercuri.
"Majoritatea țărilor cred că populația musulmană este mai mare decât în realitate, și că această populație musulmană crește cu o viteză incredibilă", se arată într-un sondaj Ipsos MORI, realizat pe un eșantion de 27.000 de persoane în 40 de țări.
Estimarea medie era că musulmanii reprezintă 31% din populația Franței, însă procentul corect este de doar 7,5%.
Estimările persoanelor din SUA, Canada, Germania, Italia și Belgia erau de asemenea foarte departe de realitate, se menționează în raport.
În Marea Britanie, estimarea medie era că musulmanii reprezintă 15% din populație, fiind preconizată o creștere de până la 22% până în 2020.
Însă musulmanii reprezintă în prezent numai 5% din populația de 65 de milioane de persoane a Marii Britanii, iar experții se așteaptă ca procentul să crească la 6% în 2020, se mai arată în raport.
În schimb, persoanele din unele state cu o populație musulmană extrem de numeroasă, cum ar fi Turcia, subestimează procentul, mai evidențiază studiului.